Omagiu Ileana Vulpescu
12.05.2024 11:15
“O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este că partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şți, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte că de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală.”
Ca să știi ce-nseamnă o durere, de orice fel, trebuie s-o fi simțit. Ca să știi ce-nseamnă privirea pe care și-a pus umilința pecetea trebuie să-ți fi îngropat măcar o dată ochii în asemenea oglindă a deznădejdii și să te fi simțit măcar o clipă înfrățit cu purtătorul ei.
La câtă suferință și la câtă nenorocire e pe lume, mi-e rușine să spun că suferința mea cea mai mare este imperfecțiunea lumii.
Durerea fizică și cea sufletească nu sunt de imaginat, oricât de bine ți-ar fi descrise, până ce nu le-ai simțit cu propria ființă.
Cine-și trăiește mare parte a vieții pentru alții, când i se iau poverile de pe umeri, nu se simte ușurat ci descumpănit. Își pierde echilibrul, ca apucat de-o bruscă amețeală.
E-atâta durere pe lume și o suport din ce în ce mai greu. O simt ca pe-o vină personală.
Doamne, ori schimbă lumea, ori schimbă-ne pe noi, ca să pricepem și noi ceva. Ce sens o avea oare lumea?
La ce ne-ar folosi Raiul, dacă n-am întâlni în el nicio ființă pe care am iubit-o în viață de-aici.
Reporter: "Povestiti-ne despre intalnirea cu sotul dumneavoastra, Romulus Vulpescu."
Ileana Vulpescu: "A venit la mine si mi-a zis: „As putea sa te intreb ceva?“. M-a intrebat daca am citit Arghezi si Barbu. Pentru el, erau doua repere. Voia sa vada cu cine are de-a face: daca e una care-a citit ceva sau daca e o prostovana care habar n-are. (rade). Am corespuns exigentelor si asa s-a legat relatia noastra. Am ramas de-atunci, din 1952, pana ...(in) .. 18 septembrie 2012."
Ileana Vulpescu, o institutie a culturii romanesti, din pacate, a parasit lumea noastra acum fix 3 ani, pe 12 mai 2021. Dar ne-a lasat o mostenire infinita - comori si nestemate in care a pus viață si mult suflet. Am gasit un interviu cu dumneaei si am extras textul de mai sus. Si ca un omagiu suplimentar mai aduc in fata voastra cateva vorbe de duh ale domniei-sale:
“S-ar fi putut, dar nu te-am uitat. Eu nu uit nimic. Cîteodată mi-e frică să nu mor de-atâta memorie. Nu uit nimic şi pe nimeni. Iar cine-a-nsemnat ceva în viaţa mea, un ceas măcar… nu mai are nici o şansă să-l uit.”
“Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc că şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşți?”
“În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şți să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin că o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal.”
“Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţîi meteorologice.”
“Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.”
“Ce ştim noi despre alţîi? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.”
“Dragostea cea fierbinte, de la-nceput, nu ţine cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e că o stare excepţională. Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu ţine de-o viaţă.”
“De câte ori auzea de o femeie care și-a lăsat bărbatul pentru altul, mama-ntreba: <> Problema pentru mine n-ar fi să mă despart de cineva. De când m-am desparțit de tine, consider bărbațîi posibili din viața mea că pe-o excursie, că pe-o vacanță. O excursie, o vacanță pot fi frumoase, de neuitat, dar nu sunt un stâlp pe care să-ți sprijini existența.”
“Trecutul e o încăpere din prezent unde întrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.”
“O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este că partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şți, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte că de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală.”
“Între doi oameni care alcătuiesc – sau vor să alcătuiască – un cuplu trebuie să se potrivească multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivelile-astea se mai poate lua de ici şi pune colo, una este însă indispensabilă şi fără tocmeală: concepţia despre lume.”