Istorie literara-Ștefan Octavian Iosif

Astazi vreau sa vorbim despte destinul tragic al poetului Ştefan Octavian Iosif. Personajul de astăzi este un poet melancolic, cu o viaţă tumultoasă, care a sfârşit tragic. Să îl cunoaştem impreuna pe Ştefan Octavian Iosif intr-o povestire mai putin romantata. CR_

Ștefan Octavian Iosif - Un poet care a revenit în atenția românilor odată cu gafa comisiei de alcătuire a subiectelor de la Evaluare Națională, care i-a atribuit o poezie a lui Heine pe care el doar o tradusese.
Iosif a fost un mare cântăreț al satului românesc deși se născuse la oraș, în Brașov și studiase la Sibiu. Era germanofon, iar traducerile lui din literatura germană sunt cu adevărat remarcabile.
În rest, George Călinescu îl numește poet minor și melancolic. Melancolic era. Și romantic fără obiect.
Prietenia lui cu Dimitrie Anghel s-a sfârșit tragic. La un moment dat s-au îndrăgostit amândoi de aceeași femeie. Poeta Natalia Negru, pe care Iosif a debutat-o în revista Semănătorul, al cărei șef era.
La scurt timp o cere de nevastă și se căsătorește cu ea. Relația nu durează mult. Cei doi se ceartă și divorțează. Nu înainte de a face un copil, o fetiță pe nume Corina.
La doar o luna de la divorț, intervine bunul lui prieten Dimitrie Anghel, care o cucerește pe Natalia și se însoară cu ea. Nici acesta nu se bucură prea mult de căsnicie.
După doar trei ani, în 1914, într-o criză de gelozie, o împușcă pe Natalia după care își trage un glonț în piept. Dimitrie Anghel moare de septicemie, iar Natalia supraviețuiește și mai trăiește 50 de ani.
St. O. Iosif murise deja cu un an în urmă din cauza unei congestii. La doar 37 de ani.
După trei ani moare și Corina, fetița lui făcută cu Natalia. Și pe front mor și cei doi frați ai lui. Tragic destin!

Mi-e dor de-un vis așa curat
Și alb ca albul de hermină,
Să râd ca florile-n lumină,
Să uit că ros e de vermină
Copacul vieții scuturat...
Mi-e dor de tine, cea de ieri,

Și iar visez că sunt cu tine...
Și-atât de bine și senin e
Când visul vine să m-aline
Cu dulci și line mângâieri!...
Visez că zâmbetu-ți divin