Istorie literara-Victor Eftimiu-Agepsina Macri
În Cimitirul Bellu sunt întotdeauna flori proaspete la mormântul lui Eminescu. Ceva mai departe, pe aleea spre biserică, solitari şi uitaţi de lume, se odihnesc întru cele veşnice dramaturgul Victor Eftimiu. Alături în moarte îi stă întru nemurire, ca în viaţa pământească, soţia sa, Agepsina Macri (1885-1961), adorata actriţă a Teatrului Naţional.
"Omul care a văzut moartea" trăieşte în viaţa veşnică împreună cu femeia pe care a iubit-o foarte mult, căreia i-a dedicat roluri şi i-a scris poeme. Ei, care ascultă zilnic slujbele de pomenire de la biserica de paraclis, primesc rareori ofrande, nu din neuitare, ci pentru că doar întâmplător vreun admirator îşi mai aduce aminte de artişti. La mormântul invadat de ierburi, uneori arde câte o lumânare ca semn al cinstirii memoriei şi al rugăciunii, adevărului şi mărturisirii luminii lui Hristos. Pe soclul acestui monument, realizat de Miliţa Pătraşcu, ce o reprezintă pe Agepsina Macri în rolul Sapho, din piesa lui Alphonse Daudet (pusă în scenă la Teatrul Naţional în 1930), Victor Eftimiu a încrustat un poem al durerii neîmpăcate:
De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…
N-aş fi crezut atâta gol să fie!
E vană orişice filozofie
Când zorile şi-au stins trandafiriul.
Mi-ai fost unicul gând şi avuţie…
De când mi te-a înfăşurat sicriul
Zadarnic mai încerc să fac pe viul,
Mi-e mult mai greu pământul decât ţie!
Ne-a despărţit ursita nemiloasă…
A fulgerat spăimântătoarea coasă
Tăindu-ne-mpletitele destine
Şi lacrimilor n-a secat şuvoiul!
Eu sunt în lumea celor vii strigoiul
Iar cel adevărat sunt lângă tine… Sunt "Poemele singurătăţii" celor adormiţi pentru totdeauna.
Povestea de iubire
Anul acesta, la 24 ianuarie, s-au împlinit 133 de ani de la naşterea lui Victor Eftimiu (1889-1972), eveniment celebrat discret cu o floare şi o lumânare comună în Cimitirul Bellu, spre veşnica pomenire a celor doi artişti celebri. Deşi cu origini diferite – Victor Eftimiu este scriitor român originar din Albania, iar Agepsina Macri, de asemenea, actriţă româncă, cu origini greceşti – au creat un cuplu faimos în viaţă şi în lumea teatrului, ea jucând roluri tragice în piese scrise de soţul ei. Pentru că despre dramaturgul, academicianul şi francmasonul Victor Eftimiu s-a scris multe episoade biografice de-a lungul vremii (voi scrie si eu pe aici mai multe in viitor), haideti sa ne vom întoarcem privirile spre cea care a strălucit pe scena Teatrul Naţional.
Agepsina Macri a studiat Literele la Universitatea Sorbona, în capitala Franţei, unde a luat primele lecţii de teatru şi a jucat pe mai multe scene pariziene. La finalul Primului Război Mondial s-a întors în ţară şi a devenit societară a Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a jucat cu precădere roluri tragice, în piese scrise de soţul ei, Al. Davila, Eugene O’Neill, H. Ibsen, W. Shakespeare ş.a. Era sensibilă, expresivă, adorată. De asemenea, frumoasa actriţă de care s-a îndrăgostit autorul lui „Înşir-te mărgărite” şi „Cocoşul negru”, despre care se spune că era una din cele mai talentate artiste ale acelor ani, a fost protagonistă în două dintre primele filme româneşti: Independenţa României (1912) şi Maiorul Mura (1927-1928). Agatha Bârsescu, o altă actriţă valoroasă a vremii, o evoca astfel: „Cu fermecătoarea Agepsina Macri am avut în urmă plăcerea de a juca în Prometeu, valoroasa operă teatrală a d-lui Victor Eftimiu şi păstrez o frumoasă amintire de pe urma acestor vremuri.”
Începutul acestei poveşti de iubire este evocată de Victor Eftimiu în volumul Portrete şi amintiri, publicat la Editura pentru literatură, în anul 1965, astfel: „Pompiliu Eliade îmi propuse o nouă angajată a Teatrului Naţional, o domnişoară Agepsina Macri, pe care n-o cunoşteam. Cum un prieten din teatru al Eleonorei Mihăilescu mă ruga insistent să dau un rol blondei şi frumoasei Eleonora, şi cum n-o cunoşteam nici pe ea, l-am dat Eleonorei.” Ca urmare, îşi aminteşte directorul teatrului, autor a peste 1000 de sonete şi a zeci de opere de teatru, tânăra Macri nu a primit rolul, dar a jucat ulterior în multe piese ale soţului ei şi ale Teatrului Naţional. Ca o anecdotă, se spune că prolificul Eftimiu i se plângea într-o zi lui Arghezi: „Sunt bătrân, sunt epuizat, sunt cu un picior în groapă”. La care Arghezi i-a răspuns: „E posibil. Dar cu celălalt scrii şi tot scrii”.
Cei doi soţi Eftimiu au locuit într-un bloc de lângă Parcul Cişmigiu, unde dramaturgul şi-a amplasat un monument cu chipul său sculptat în bronz de Dimitrie Paciurea. Astăzi, pe faţada acestui imobil se află o placă memorială, dezvelită în 1999 de Uniunea Culturală a Albanezilor din România (Bucureşti), cu ocazia aniversării a 110 ani de la naşterea scriitorului din Boboştiţa. Alături de aceasta, stau mărturie trecerii prin viaţă a unei actriţe şi a unui scriitor celebru operele de neuitat şi un mormânt… uitat.