Iubirea neconditionata

Nu v-am mai batut de mult la cap cu scrierile mele aberante, seci, fara noima. Credeati ca ati scapat? NUUUU, scriu acum, dar mai inainte va marturisesc ca lenea nu intra deloc, niciodata in vacanta. D-aia nu am mai scris. De lene! Azi avem ceva...hard. Adica tare. "Tare-n zare si in gandurile tale", am versificat pe loc, iesise "alta rima" dar am zis sa incep saptamana cu texte decente si cuminti. Iubirea neconditionata e azi:

 

Iubirea necondiționată este un lucru frumos, atâta timp cât nu o folosim împotriva noastră. Veti zice ca a innebunit (iar) Copilu' , cum ai putea sa folosesti un lucru atat de sublim impotriva noastra? Pai, de exemplu, pot iubi întreaga omenire, dar asta nu înseamnă că voi suporta întreaga omenire. ("Iubire, iubire, da' sa stim si noi" , sa parafrazez pe cineva... voi puteti inlocui "iubire" cu "tradare" ca sa aveti dimensiunea exacta a citatului).

 

Limita iubirii, pentru mine, este stabilită la autorespectarea sănătoasă. Când dragostea mea necondiționată pentru altul îmi subminează respectul de sine, indiferent in ce fel, gardul se ridică. Zidul, fortificatia!(ma mut si de pe continent daca e cazul ::))). Nu pentru că nu cred în posibilitățile lor de a iubi, ci pentru că am ajuns să realizez că nu există nicio valoare asa mare care sa ma detrermine sa imi sacrific actualitatea (cititi confortul cotidian) pentru potențialitatea lor (cititi-pentru orice pasarika de pe gard, fie ea si vrabie). Fac o distincție acum între potențialul uman - care poate fi infinit și actualitatea umană (stiu ca sunt concepte grele, fiecare intelege cum poate acest "actual uman" al sau), care este adesea destul de finită, în special la cei care aleg, peste decenii, să rămână adormiți. Adica sa nu evolueze, sa se plafoneze undeva, sa nu incerce macar iubirea de next level, ridicarea pe o treapta superioara a conceptului "iubire" (puteti schimba cu "tradare" ca sa fie citatul de mai sus exact). Sunt insa persoane care te pot impiedica in lucrarea asta, in evolutia ta sentimentala, in inaltarea iubirii. Aceștia sunt cei pe care trebuie să îi evităm, și totuși sunt adesea aceia cu care relationam destul de des, "ne lovim" de ei la tot pasul, care sunt cel mai greu de evitat. Dacă continuăm să facem un eforturi pentru a ne conecta cu ei, rămânem la un nivel inferior, nu ne dezvoltam in niciun fel, iar "lumina noastră" va fi ușor diminuată. Deci suntem "pe pierdere", in rosu, adica. Dacă ne deconectăm cu totul, rămânem simțindu-ne vinovați, egoiști, poate responsabili pentru izolarea, tristetile sau deceptiile lor. Culmea!, nu? Noi vinovati pentru Ei, pentru faptele si deciziile lor!!!

 

Adesea ne învinovățim pentru starea conexiunii, deși știm rațional, adica simtim cu mintea, că am fi rămas conectați din inimă cu ei dacă ar fi fost respectuoși. Am fi găsit o cale, dacă ar fi existat o cale. Ceea ce se pierde în amestecul rușinii este faptul că unii oameni sunt cu adevărat imposibili. De inteles, ce convietuit, de agreat, de iubit. Nu doar dificil, nu doar ca necesită limite serioase in latimea de banda a conexiunii, ci este imposibil de menținut o conexiune sănătoasă cu ei. Iar imposibilitatea asta nu stă în acțiunile noastre, sau alegerile, sau comportamentele noastre. Nu! Este doar o consecință a imperfecțiunilor, deciziilor sau pașilor greșiți. Ruperea conexiunii, indiferent de cat de neconditionata ar fi iubirea este parte din propriile lor probleme, limitări, frustrari si ... as mai putea sa enumar dar nu mai am chef. Conectarea la ei, ca si conexiunea viitoare, este dupa chipul sau asemanarea lor. Adica pur și simplu IMPOSIBILA. Și cu cât ne confruntăm mai repede cu asta, cu atât mai repede ne putem elibera si putem trăi o viață cu posibilități nelimitate de exprimare. Putem iubi neconditionat pe oricine dar nu putem suporta la infinit ifosele, aerele, vedetismele, anguasele sau frustrarile oricui!