Iubirea noastră moare-Alexandru T. Stamatiad
Iubirea noastră moare
Iubirea noastră moare,
Grăbește-te și vino,
Nu-ntârzia o clipă, atât cât mai e vreme!
De săptămâni de zile —
De când tu ești departe —
Mă amăgesc cu vorbe,
Mă zbat ca într-o cursă,
Mă lupt cu-nverșunare și sufăr în tăcere,
Sperând că poate astăzi, sperând că poate mâine,
Voi izbuti odată să-ngenunchez destinul.
Dar astăzi văd că totul a fost o nebunie,
Că zilnic îndoiala în sufletu-mi pătrunde, —
Pătrunde ca o apă ce-a sfărâmat zăgazul,
Pătrunde zi și noapte și murmură întruna
Că niciodată singur nu voi putea învinge,
De-ar fi să-mi sap mormântul luptându-mă-nainte, —
Necontenit pătrunde din ce în ce mai mare
Și-amenință-n tot timpul să treacă peste țărmuri
Și să distrugă totul ce va-ntâlni în cale.
*
Iubirea noastră moare,
Grăbește-te și vino,
Nu-ntârzia o clipă, atât cât mai e vreme!
Grăbește-te și vino,
Învinge-te pe tine, întoarce-te din cale,
Nu mai spera zadarnic și nu mai crede-n visuri
Când știi că doar iubirea
E singura putere profundă și supremă
Ce-ntr-adevăr există,
Iar gloria și lumea sunt amăgiri deșarte,
Înfiripate-n noapte de-nchipuiri nebune.
Grăbește-te și vino,
Căci chinul remușcării te va surprinde-n cale
Cu-atâta vijelie, încât odihna vieții pe veci va fi pierdută,
Ca pulberea în vânturi;
Căci va veni o oră când singură pe lume
Te vei trezi deodată,
Pierdută, obosită și fără de scăpare,
Ca-ntr-un pustiu
Pe care nu-l va putea străbate nici chiar închipuirea.
Grăbește-te și vino,
Căci numai tu în lume o poți salva de moarte
C-o vorbă, c-o privire, sau numai cu un zâmbet.
Grăbește-te și vino,
Căci astăzi ai prilejul
Să fii triumfătoare, să te privești uimită,
Să vezi cât ești de mare,
Cât ești de așteptată, cât ești de adorată, —
Să simți transfigurată că ești o forță vie,
Gigantică, profundă, divină, roditoare!
Grăbește-te și vino,
O, vino cât mai iute:
Adeseori în viață o clipă trecătoare
Urzește fericirea, ca și nefericirea;
Grăbește-te și vino,
Sunt ultimele clipe:
Iubirea noastră moare!