Jurnal de calatorie
28.09.2021 09:55
Incerc un nou gen pe aici. Nu am mai scris niciodata impresii de calatorie. Calatorie reala, imaginara sau visata. Sambata am facut un exercitiu si de imaginatie, daca vreti voi, sa vad cum ar fi sa...fie. Sa fie un jurnal de calatorie, sa fie pe un peron, intr-un tren sau intr-o gara imaginara sau reala. In cateva zile "ies" cu el pe Blog. Va fi probabil in 2-3 episoade si sper ca imi va iesi ceva frumos din initiativa asta. Am citit ceva saptamana trecuta, ceva care mi-a dat ideea sa scriu si eu. Pun un fragment si pentru voi, din ceea ce citeam eu. Cititi, reflectati si incercati macar sa pareti ca sunteti nerabdatori sa ma cititi si pe mine in Jurnal-ul meu de calatorie care va fi postat in cateva zile.
Octavian Paler în "Viața pe un peron" spunea
" ― Poate că trenurile care treceau prin gară se transformau şi ele în nisip, cu călători
cu tot... Da, fetiţo, nu te mira. Noi am văzut ceea ce alţii nu văd niciodată. Noi am ajuns,
trăind, acolo unde începe eternitatea morţii... E un privilegiu ăsta, nu-i aşa? Toată lumea
nu cunoaşte decît gările, peroanele pe care aşteaptă, despărţirile, plecările, goana după trenul
care tocmai a pornit, călătoria... Nimeni n-a văzut cu ochii deşertul. Acolo unde
aşteptările, plecările, despărţirile, totul se transformă în nisip. Lumea întreagă goneşte prin
toate gările spre acest deşert fără să-l cunoască; se luptă să ocupe un loc cît mai bun în
trenuri, pentru ca acolo... De fapt, noi nu ne deosebim prea mult de ceilalţi. Alţii merg cu
trenul, noi îl aşteptăm, aceasta e singura deosebire dintre ei şi noi... Aşteptarea e călătoria
noastră, modul nostru de a călători. Şi din moment ce totul ajunge în deşert, ce importanţă
mai are că aştepţi sau călătoreşti? Nici o deosebire, fetiţo. Aşa că nu mai fi nefericită. Avem
peronul. Vom sta pe el nemişcaţi şi totuşi vom ajunge în acelaşi loc unde ajung şi cei care
călătoresc... Înţelegi că nu mai are nici o importanţă dacă vine trenul? Nici nu mă mai
interesează de azi înainte. Ştiu că şi aşteptarea e o formă de călătorie. Aşa că "luaţi loc pe
peroane, vă rog. Drumul continuă spre marea tăcere de nisip"... Ai înţeles, fetiţo? Nu există
nici o crăpătură în destin. Dar va trebui să uităm ce-am văzut. La ce ne ajută să ştim că
linia asta ferată nu duce nicăieri şi că moartea nu e foarte departe? Dacă ne vom gândi tot
timpul la asta, va fi greu să rezistăm... "