La batranete
Odata si-odata batranetea se ratateste prin viata oricui. Si atunci trebuie sa ai o pregatire si experienta acumulata in ani de viata. "La batranete ne dor toate imbratisarile amanate". Nu am zis eu asta, ca nu sunt foarte destept zilele astea. Am citit pe undeva. Destept in sens de treaz, la ce tiribunteli va gandeati. Nu cautati aiurea-n dex, nu e cuvant de manual, e inventat mintenas de mine acum. De la fraza aia citita mi-a venit ideea sa scriu ceva. Pe marginea ei. Marginea ei, pe marginea patului Ei, nemarginita faptura pe-a margine de timp. Asta eu am zis. Acu. Pe loc. Fara legatura cu textul. Am vrut doar sa va arat ca pot. Inca pot. Sa fiu... destept. CR_
La batranete nu ne dor anii, nici ridurile, nici pasii mai lenti. Sau mai precis, nu ne dor doar cele enumerate. Ne dor si imbratisarile pe care le-am amanat crezand ca avem timp. Ca avem tot timpul din lume, ca suntem tineri mereu, copii rai cu totii, cu tontii sau ca tontii. Ne dor cuvintele nespuse, mainile pe care le-am retras din teama, orgoliul sau graba. Toate dor la un anumit moment. Daca ar fi sa vorbesc despre fiecare element de durere amintit mai sus, as scrie o carte. Dar cin' s-o citeasca? Ne dor momentele simple pe care le-am lasat pe "mai tarziu", fara sa stim ca "mai tarziu" poate deveni niciodata. Am facut-o probabil din teama. Teama de a nu supara, teama de a nu strica ordinea fireasca a lucrurilor sau de ce nu, teama de a nu deranja aranjamentele Universului. Si apoi a mai trecut un an. Un an, un ceas, inca alti ani, ceasuri cat sa incapa intr-o galerie de orologii istet aranjate in vitrinele lor. E ca la oameni si la ceasuri. Fiecare isi are vitrina lui.
Si apoi, cand linistea devine mai lunga decat zilele, intelegem ca dragostea nu se pastreaza prin promisiuni, ci prin gesturi mici si sincere. O imbratisare ar fi putut vindeca, apropia, salva o clipa sau un om. Dar a ramas nefacuta. Neimbratisata. O imbratisare neimpratisata este o imbratisare nuda cu pasaricile in vederea trecatorilor. Adica expusa, luati si voi metafora din ce zic, nu vulgul primar. Iar absenta ei apasa mai greu decat orice povara purtata in tinerete. Nu absebta pasaricii cititorului, cu toate ca se poate face vorbire si despre asta, ci a imbratisarii. A imbratisatii totale, eventual. Sufocante. De la usa pana-n living, Va puteti tine respiratia atat?
La batranete, memoria inimii e mai vie decat a mintii. Memoria inimii..., uite alt posibil subiect de articol. E ca aia... "vrea, da' mai poate?" Ne amintim exact pe cine am iubit, pe cine am pierdut si mai ales cum n-am stiut sa aratam asta la timp. Iubirea sau pierderea, deopotriva. De aceea, poate cea mai mare intelepciune a omului este sa nu amane iubirea. Sa imbratisam acum, cat inca mai putem, pentru ca intr-o zi, toate imbratisarile amanate vor incepe sa doara. Sa doara ca lovite de artroza, durere nedomolita de niciun gel antiinflamator inventat pe lumea asta. Sa nu amanam iubirea, sa iubim curat, alb-ngru sau color, fiecare dupa posibilitati, pastel sau uni, numai sa...iubim. Pentru ca orice amanare doare. Si e pacat. De ce sa ne fie rau cand poate sa ne fie bine, vorba romanului.
Nu intrati in panica, n-am imbatranit inca. Si nici voi, sunt sigur!!!