Mă fac frumoasă cînd te uiți la mine-Gabriela Mistral

Pe 7 aprilie 1889 se năștea la Vicuna, o mică localitate din Chile, Gabriela Mistral, cea mai renumită poetă a Americii Latine, distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945. Motivația juriului Nobel: "pentru poezia ei, care, inspirată de emoții puternice, i-a transformat numele într-un simbol al întregii lumii latino americane". Intr-un interviu, Gabriela Mistral afirma ca : "Iubesc lucrurile pe care nu le-am avut niciodată la fel ca şi pe acelea pe care nu le mai am". Bolnavă de cancer și celibatară, moare la 67 de ani în Statele Unite ale Americii. Trupul neînsuflețit i-a fost adus în țară, unde i s-au organizat funeralii naționale. Astazi am o poezie de-a ei pentru voi.

 

Mă fac frumoasă cînd te uiți la mine

Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;
Nici stuf înalt, nici râu cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă .

De gura mea cea tristă mi-e ruşine ,
De asprii mei genunchi, de vocea spartă ;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine ,
Săracă sunt şi despuiată parcă .

Nu vei află nicicând o piatră-n cale ,
Mai goală într-a zorilor sclipire ,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire.

Eu voi tăcea, spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare.

E noapte-n rouă, iarba e culcată .
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe ,
Ca-n zori, la râu, femeia sărutată
De tine, să aducă frumuseţe.

Când Camil Petrescu spunea : "Dacă n- ai văzut o femeie îndrăgostită, n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă", avea perfectă dreptate. Juriul care a acordat, în 1945 Premiul Nobel pentru Literatură Gabrielei Mistral, a apreciat că poeziile laureatei au fost inspirate de emoții puternice. Acesta este și mesajul poeziei de mai sus "Mă fac frumoasă", scrisă cu patosul iubirii care transfigurează femeia îndrăgostită.