Marin Preda-prima mare iubire_2
Asa cum v-am promis ieri, continui cu misterioasa poveste de dragoste, scurta si pasionala dintre Marin Preda si Aurora Cornu. Terminasem articolul precedent cu scrisoarea de dragoste pe care Ea a gasit-o a doua zi pe plaja. O pun aici din nou, ca un pod de legatura cu postarea trecuta, pentru ca, nu-i asa, trebuie sa construim poduri nu ziduri ca sa nu ramanem singuri. Singuri pe lume, singuri in doi sau singuri intr-un grup.
“Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri“
S-au reîntâlnit pe plajă a doua zi, asa cum ziceam mai sus şi au încheiat un armistiţiu. Pe malul mării au împărţit acelaşi cearşaf, pe care stăteau de vorbă, uitând de ei, prăjindu-se sub soarele puternic. Erau doi tovarăşi de singurătate care aveau în faţa lor lumea. Lumea si marea... Seara, mâncau împreună, sub un copac, din acelaşi ceaun, izolaţi de restul lumii. Ba chiar mai, prima cerere neoficială în căsătorie, avea să apară chiar a doua zi: Marin Preda a rugat-o să-i cumpere o limonadă. Ea a acceptat, gândindu-se că "poate n-are bani la el". Și i-a spus, în glumă: "Uite-așa se compromite o femeie". Iar el a răspuns prompt: "Dacă te-am compromis, te iau de nevastă". Genial, nu vi se pare? Daca ar fi fost doar replica asta si tot ar fi fost cea mai frumoasa declaratie de dragoste vazuta vreodata. Vacanţa s-a sfârşit mai devreme pentru Aurora, care a plecat la Sinaia, unde avea repartiţie. Preda a rămas singur, la malul mării pe care-o împărţiseră la doi, şi a început să-i scrie lungi scrisori de dragoste… Mai jos va redau una din septembrie 1954
„Dragă Aurora, după ce ai plecat în seara aceea… am venit acasă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi eram foarte mirat de această senzaţie. Ştiam că te-am cunoscut, ştiam că ne-am plimbat împreună, că ceasuri întregi am stat fascinat de prezenţa ta, că sufletul meu a tremurat de nenumărate ori la auzul glasului tău şi că în ultima vreme tot ce era aici, marea şi valurile, şi răsăritul soarelui, şi apusul, şi portiţa vilei, şi apele minerale, şi nopţile cu stele, erai tu şi aceasta din prima zi şi atât de mult, încât tot ce ştiam, că te-am cunoscut şi m-am bucurat, toate acestea mi se păreau atât de fireşti, încât plecarea ta nu putea să strice ceea ce se realizase, plecarea ta nu însemna aproape nimic, plecarea ta nu putea să ia după tine toate acestea.”
S-au mutat în Cotroceni, în casa pe care el o descrie în ultima parte a romanului "Cel mai iubit dintre pământeni". Marin Preda citea pe atunci Spinoza şi asculta încontinuu Bach. Difuzoarele bubuiau în toată casa, pentru că lui îi plăcea să simtă muzica cu tot trupul. Adormeau după miezul nopţii, pe acordurile din "Mattheus Passion", iar el se deştepta dis-de-dimineaţă şi se apuca de scris. Când se trezea, Aurora era primul critic al celor mai proaspete fraze din "Moromeţii". A moşit facerea cărţii, care a fost, într-un fel, şi copilul ei. Se spune ca ea l-a convins pe scriitor sa il publice. Singurul "copil" pe care l-au avut împreună. Erau istoviţi unul de altul, dar niciodată plictisiţi. Voi mai repeta asta pe parcurs pentru ca mi-a placut alaturarea istovirii cu neplictisul. Ulterior Aurora Cornu avea sa spuna ca "până la Marin nici n-am băgat de seamă că aş fi frumoasă". Era o femeie natural frumoasa dar iubirea o infrumusetase si mai mult. Asa patesc toate femeile care au cunoscut sentimentul, daca ma pot face bine inteles. Deschideti bine ochii si priviti-le.
Oficial aveau să se căsătorească în primăvara anului 1955. Fără invitați, fără șampanie, fără flori. Doar ei doi și iubirea lor. "Marine, tu ești cel mai iubit dintre pământeni", obișnuia să îl alinte ea. Un alint care, peste ani, avea să se transforme într-unul dintre cele mai îndrăgite romane ale literaturii române: Cel mai iubit dintre pământeni. Iar el, la rându-i o iubea din toată ființa: "Mă simțeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată aşa, încât să nu mă supere… Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam." Petreceau împreună zilele şi nopţile. Erau tot timpul unul lângă celălalt. Se întâmpla de multe ori ca el să înceapă o frază, iar ea să o termine. Sindrom de suflete pereche, zic eu. Numai cine nu a trait asta, nu stie cum e cu comunicarea extrasenzoriala, nonverbala sau in forma continuata...de celalalt. Glumeau tot timpul, se tachinau fără încetare, iar casa lor era plină de râsul lui Marin şi chiotele Aurorei. Erau extrem de istoviţi unul de altul, dar niciodată plictisiţi…(v-am amenintat mai sus ca voi repeta sintagma asta). Recunoasteti in descrierea de mai sus iubirea pura, iubirea sublima traita doar prin si pentru celalalt?
"7 iunie ’55 Aurora dragă, iubita mea,(…) Te-am sărutat la staţia de tramvai de două ori, întocmai ca în copilărie, când plecam la câmp înfricoşat de soare şi beam dinainte apă multă. Dar apa băută fără sete nu înlătură setea de mai târziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, aşa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărţire. Ele nu ţin locul dorinţei chinuitoare care mă stăpâneşte acum în amintire, de a te strânge la piept şi a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte bună trupului tău drag şi ochilor tăi frumoşi! Fii liniştită şi dormi. Odihneşte-te şi vino sâmbătă! Eu te iubesc atat de mult…"
(Nu voi trage nicio concluzie proprie acum, aici, pentru ca risc sa va stric emotia, vraja pe care cu atata truda v-am transmis-o. Voi prefera sa tac, si sa recitesc scrisorile de mai sus, ultimile randuri fiind de o sensibilitate rara. "....apa băută fără sete nu înlătură setea de mai târziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, aşa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărţire....". Maine voi incerca sa aduc in fata dumneavoastra si ultima parte din poveste. Va fi trista insa, pentru ca nu toate povestile de dragoste se termina cu happyend. Si daca povestea se termina rau, e bine sa stiti ca, cu cat iubirea a fost mai mare, cu atat si suferinta va fi direct proportionala. Dar rabdare pana maine. Tot fara concluzii va fi , fara cuvinte, doar cu emotie, iubire si pareri de rau mai mult sau mai putin mascate).
"Primejdia în care se află un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune şi care dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlţâit, moare agăţat acolo fără scăpare" (Marin Preda)