Mi- aș fi dorit-Sorin Poclitaru
30.07.2023 10:19
Mi-aș fi dorit
De dorul tău am scris această carte
Cu poezii de dragoste și moarte,
Din care, câteodată, mai citesc.
Mi-aș fi dorit să nu te mai iubesc
Și să fi fost un simplu cititor,
Să nu fi cunoscut ce-nseamnă dor
Și nici durere și nici depărtări…
Mi-aș fi dorit să nu cerșesc iertări
La vini pe care nu mi le-am știut.
Puteam să fiu un biet necunoscut
Ce nici prin gând n-avea că tu exiști
Și nici cum mint frumoșii ochi-ți triști,
Un om de alte griji preocupat.
Mi-aș fi dorit să fiu acel bărbat
Căruia să nu-i pese c-ar lăsa
Doar lacrimi și-ntrebări în urma sa,
Care să poată, simplu, a minți.
Mi-aș fi dorit nici să nu pot iubi,
Să-mi fie sufletul ca un pustiu,
Mi-aș fi dorit să nu știu tot ce știu,
Să nu simt tot ce simt așa de rău…
Mi-aș fi dorit să râd de răul tău,
Să fiu eu cel dintâiul ce lovesc.
Mi-aș fi dorit să pot să părăsesc
Tot ce-a-nsemnat, odată, viața mea,
Dar mă întreb: dac-aș putea, aș vrea?