Nostalgie
Zilele trecute am vazut un baner agatat de un ditamai tramvaiul.. "Mi-e dor de Nostalgia... de vara". Sigur, era vorba de festivalul Nostalgia de peste cateva saptamani, dar textul mi-a dat idei sa scriu ceva. Nostalgic, pierdut printre numarul anilor. A iesit ce e mai jos... CR_dixit
Mi-e dor de vara in felul acela toxic in care iti e dor de cineva care te-a lasat fara bani, fara somn si cu trei arsuri solare. Pe suflet, talpi si ...buci era sa zic, dar ala e locul care nu vede soarele decat la TV. Important e ca "te-a lasat". Dar macar atunci transpiram fericit. Acum stau imbracat, iarna cateodata, ca o ceapa si tot mi-e frig, in timp ce verific poze din concediu ca o fosta care inca da scroll pe profilul ex-ului ei. Ala care vara n-avea bani, dar avea tupeu si chef de viata. Si o facea fericita. Doar cu o amandina, un Cico sau un mentosan. La farfurie cu 2 scobitori.
Exista un moment in viata fiecaruia cand trecutul incepe sa aiba alt gust. Nu mai este doar o colectie de amintiri prafuite, ci un refugiu. Un loc in care ne intoarcem atunci cand prezentul devine prea grabit, prea rece sau prea digital. Adica facut cu degetele. Ce timpuri am trait, va dati voi seama?, cand prezentul se facea si cu altceva. Sau...numai cu altceva. Nostalgia nu inseamna doar dor de vremuri trecute. Inseamna dor de noi insine, de cine eram acum 20-30-40-50 de ani (am ales special o alaja asa generoasa sa cuprind cat mai multe persoane), cand lumea parea mai simpla si mai asezata. In cur pe scaun!!! Recent, o reclama la Nostalgia mi-a atras atentia si, fara sa vreau, m-a facut sa ma intorc pentru cateva clipe in timp. Mi-am dat seama cat de puternice sunt amintirile si cat de usor, poate o melodie, o imagine sau un simplu slogan sa deschida sertare uitate ale sufletului. Sau o persoana care in acceptiunea noastra seamana cu o fosta... (am zis ca o sa amintesc de asta? DA, am zis!!!). Daca bagam material si ajungem la nii fragezi, ce avem? Avem.... Copilaria dintre blocuri si ulite. Sau ulicioare... Copilaria anilor ‘70 si ‘80 avea farmecul ei aparte. Nu existau telefoane mobile, din fericire, internet (aici e discutabil daca a fost bine, enciclopediile si dictionarele serioase erau scumpe si foarte greu de procurat) sau jocuri video sofisticate. Exista doar strada, gasca de prieteni si dorinta de a sta afara cat mai mult. Daca nu v-ati imprietenit inca cu nenea ala Auf Wiedersen, sper sa va mai amintiti. Ne jucam elasticul, sotronul, leapsa, ascunsea sau "frunza" daca vorbim de fete. Baietii improvizau porti pentru fotbal dintre doua pietre, iar fetele stateau ore intregi la coarda. N-am inteles de ce faceau asta dar nici nu am cercetat. Nu am inteles atunci de ce nu jucau cu noi "lapte gros" sau capra. Dupa multi ani am inteles chestia cu capra, Nu e doar un joc sau un animal domestic. Este si o pozitie sau dispozitie dupa caz. Dar sa revenim... Cand se lasa seara si mamele strigau de la geam numele copiilor, stiam ca ziua s-a terminat. Verile pareau infinite. Mergeam la bunici, urcam in copaci, (eu nu foarte sus, recunosc) si faceam toate traznaile care ne treceau prin cap. Era o lume simpla, dar plina de viata. Apoi a venit pe neasteptate.... Adolescenta cu muzica pe vinil. Placile alea negre de 16 / 20 si 32. Pentru fete, astea erau viteze de redare, nu dimensiuni. Anii adolescentei aveau o emotie greu de explicat astazi. Muzica era poate, pentru noi, cea mai importanta forma de libertate. Ascultam la pick-up sau la radio melodii care ne faceau sa visam la o lume mai mare decat cea din jurul nostru. ABBA, Boney M., Bee Gees, Queen, Smokie sau Pink Floyd rasunau la petreceri si in camerele adolescentilor. Dupa 2 noaptea urmau baladele rock si blues-urile. Si se inchidea si lumina, sa facem "economie". Era vara, era cald, se auzeau greierii...sau erau fermoarele, nu stiu exact acum. Cei mai norocosi aveau magnetofon sau casetofon, iar o caseta buna circula din mana in mana pana se uza. Se dansa mult in acei ani. La reuniuni, la baluri sau la petrecerile improvizate in apartamente mici de bloc. Ceaiuri, unde numai ceai nu se bea. In rest orice neotravitor. Disco-ul era la moda, iar pantalonii evazati, salvari un pic. camasile colorate si platformele (nu d-alea maritime) defineau stilul generatiei. Primele iubiri aveau alt ritm. La fel ca primul sarut. Baietii asteptau ore intregi in fata blocului pentru cateva minute de plimbare. Se scriau scrisori su biletele in lipsa social-media, se pastrau fotografii in portofel care devenea un fel de instagram si fiecare privire avea greutate. Totul era mai timid, dar poate tocmai de aceea mai intens. Si venea repede... Facultatea si anii in care invatai viata
Pentru multi, anii facultatii din acea perioada au insemnat inceputul maturitatii. Au insemnat, de asemenea, prima adevarata libertate. Caminul studentesc, cafelele ieftine, sesiunile nedormite si prieteniile construite peste noapte au ramas amintiri imposibil de uitat. Caminul de care am amintit era o lume intreaga. Da, va luati de mine acum, ca eu nu am stat in camin. Da, asa este, DAR..., am fost, am trecut des pe acolo din motive pe care vi le zic altadata. Camere mici, muzica ascultata in surdina, cafea facuta la ibric cu fierbatorul sau pe caramida de nichelina si discutii lungi despre viata, filme si viitor. Asa era atmosfera. Si nu numai asa, recunosc. (adica mai si invatam impreuna. O multime de chestii...). Nu existau multe posibilitati de distractie, dar oamenii stiau sa se bucure de putin. O chitara, cativa prieteni si o seara libera erau suficiente pentru amintiri care au ramas vii zeci de ani. Filmele aveau un impact urias. Cinematograful era o iesire importanta, iar productii precum "Star Wars", "Saturday Night Fever", "Grease", astea mi-au venit in cap acum pe mument, habar n-am de ce, sau filmele romanesti ale vremii strangeau sali pline in care puteai sa tii in brate usor indecent persoana draga si in care actorii deveneau repere pentru o generatie intreaga. Dar poate cea mai discrepanta diferenta fata de prezent era ritmul vietii. Oamenii aveau timp unii pentru altii. Vecinii se cunosteau, familiile stateau la masa impreuna, iar serile se petreceau mai mult in conversatii decat in fata ecranelor de care fel vreti voi. Fotografiile erau rare si pretioase. Fiecare cadru conta. Albumele foto spuneau povesti adevarate, nu momente perfecte pentru social media. Astazi va mai amintiti ce si mai ales cate fotografii ati facut joia trecuta? De ce?
Pentru ca... Astazi traim mai rapid, mai conectati tehnologic si cu acces la aproape orice informatie. Dar uneori ne lipseste exact ceea ce aveam atunci. Bucuria lucrurilor simple si autenticitatea relatiilor. Nostalgia nu inseamna sa ramai blocat in trecut. Inseamna sa recunosti frumusetea unor ani care au lasat urme adanci in suflet. O melodie veche, mirosul unui caiet nou sau sunetul unui pick-up la care schimbasei doza sau acum recent, pot readuce instant emotii pe care credeam ca le-am uitat. Poate de aceea anumite melodii ne emotioneaza instant si in ziua de azi. Poate de aceea mirosul de creta, sunetul unei casete audio sau o fotografie ingalbenita pot deschide usi pe care credeam ca le-am inchis pentru totdeauna. Poate de aceea oamenii zambesc cand isi amintesc de acei ani. Pentru ca, dincolo de lipsuri sau greutati, exista o caldura umana pe care astazi o cautam tot mai des. Voi zambiti? De ce nu a faceti? Nostalgia este, pana la urma, dovada ca am trait cu adevarat. Ne aminteste cine suntem si de unde am plecat. Ca am avut momente simple, sincere si oameni care au dat sens unor vremuri ce par acum atat de departe. Da, oameni, am avut oameni, locuri si momente care au lasat urme adanci in noi.
Iar uneori, intr-o lume care alearga continuu, intr-o lume in care avem tehnologie, viteza si acces la aproape orice informatie exact aceste amintiri ne ajuta sa ne regasim si sa constientizam ca uneori ne lipseste exact ceea ce aveam atunci fara sa realizam. Autenticitatea clipelor simple..
Cam asta a fost textul de azi. Am vrut sa va arat ca pot scrie si un pic mai serios. Dar nu serios pana la capat. Si pana se intoarce urmatorul articol in rotisor, ramanem cu asta, aici pe pozitii, ca niste porumbei emotionali pe o banca rece si uda (mai ales ea), hranindu-ne cu amintiri si cartofi prajiti in baie de ulei de palmier. Bomba calorica pe bune, dar la porumbei nu se pune, unde ati vazut voi porumbei obezi? La porumbei nu se pune, se... calca... Articolul asta s-a sfarsit si pleaca acum, ca o vedeta bronzata, galagioasa si plina de fitze dupa un festival, ca tot vorbeam de asta la inceput. Sa auzim numai de (foarte) bine. CR_