Nu sunt o carte deschisa

Ideea mea de miercuri, cu aceasta postare, sper sa nu va provoace dureri pe la pre-molari din zona. Stomatologii buni sunt si scumpi si rari. Ca sa preintampinati neajunsurile denticole va rog sa cititi randurile urmatoare egal, cu echilibru, ca pe o beletristica buna. Ca pe un exercitiu literar. Daca veti avea anumite mancarimi sa il cititi la o scara mai mare de atat veti avea probabil probleme cu dantura. Cu premolarii. Si nu numai cu ei, cu dintii. Mesajele transmise le va intelege doar cine poate. Cine poate... sa ajunga la sfarsitul articolului. "Poate" iar poate.... nu mai scapam noi de cuvantul asta... niciodata! CR_dixit

 

Nu sunt o carte deschisă. Pentru nimeni! Ma las citit greu, descoperit dificil, respirat anevoie... Nu sunt o carte deschisa si refuz uneori să las pe toată lumea să mă citească cu voce tare. Refuz sa las sa imi fie date paginile, refuz sa fiu doar rasfoit si apoi pus inapoi pe raft in biblioteca "pentru cand i-o veni randul". Nu sunt o carte deschisa nici macar pentru majoritatea oamenilor cărora le-am permis să vadă cate ceva din prefata si uneori putin si din cuprins. Unii au avut chiar să-si treacă degetele prin paginile mele, au facut-o nereusind insa sa inteleaga ce citesc si terminand interpretandu-ma greșit. Altii au trecut la pagina urmatoare ajutandu-se de degetul aratator inmuiat din belsug in gura. Au intors pagina, foaia deh, lipicios, umed, libidinos chiar. Nici ei nu au inteles cu adevărat că nu sunt ceașca de ceai a tuturor asa cum credeau. Nu sunt saltimbancul de serviciu al epocii lor, chiar daca capitolul unde au deschis cartea era comic, hazliu, tonic. O faceam pentru ei, sa se simta bine, oameni adica si din dorinta de a le trezi interesul sa treaca si la capitole mai profunde, mai filozofice, mai serioase chiar daca nu le-ar fi inteles "din prima". Si sa o faca cu rafinament. Sa citeasca linistit, sa respecte cartea si sa nu indoaie colturile paginilor. Si atunci cand odosesc, sa puna un semn de carte ca sa stie de unde sa reia povestea. Am incercat sa ii invat asta, sa le arat asta. Nu sunt o carte deschisa, imprumutata de la cine stie ce biblioteca comunala, nu sunt sau nu ma simt  nici macar o carte din raftul dulapului de acasa, nu ma simt nici cartea de pe noptiera care adoarme mereu privindu-te si se desteapta dimineata la fel. De ce toate astea? De ce nu sunt o carte deschisa?... Pentru ca...   

 

Sunt prea sentimental încât mă mișc ușor, adica ma emotionez repede și mă uimesc oamenii care arată gesturi sincere și autentice, motiv pentru care sunt foarte surprins când cineva ia un loc lângă mine și începe să descrie fiecare mic detaliu despre cum mă vede el citind viata. Si o face cu sensibilitate și imi explica cum împărtășește aceeași emoție, detalii și gânduri despre lucrurile pe care le iubesc. Aceasta este o bijuterie pură, adică totul pentru mine - știind că cineva are aceeași lungime de undă ca a mea pentru lucruri pe care credeam că oamenii nu le mai pot înțelege. Sau le vor lua in zeflemea. O astfel de persoana chiar merita sa tina cartea mea in mana. Deschisa. La ce pagina vrea ea, la ce capitol doreste.

 

Nu sunt o carte deschisa. Nici clasica, nici electronica. Tineti minte principiul cernelii electronice? L-am mai explicat si cu alte prilejuri. I-ink-ul se excita la alb sau negru, 0 sau 1 la trecerea unui potential electric prin molecula sa si ramane asa inchis sau deschis atata timp cat nu intervine un alt curent cu o alta sarcina care sa ii schimbe starea. Meditati la asta va rog!