O bariera :: copil rau

27.06.2022 11:50

Astazi voiam sa iau o pauza. O pauza de scris aici, o pauza de luni. Se spune ca orice activitate importanta incepe cu o pauza. Si starea de lancezeala daca devine importanta, trebuie musai sa inceapa cu o pauza. Pauza mea s-a risipit cand mi-am amintit de John Green. Nu vorbim acum despre el, nu el are relevanta in articolul de fata, ci important este ce mi-a ramas mie in cap: "Așa e durerea, cere să fie simțită!" - John Green, The Fault In Our Stars , pentru cine vrea sa citeasca mai multe. Si de aici, de la aceasta idee, am inceput fundamentarea articolului de fata.

Una dintre cele mai mari bariere în calea empatiei intre doua persoane, fie ele chiar foarte apropiate, este frica de a spune ceva greșit, pe de o parte, sau nevoia de a face totul mai bine, pe de alta parte. Ambele variante sunt la fel de "nepotrivite". Permiteți-mi să spun oficial ("oficial" era doar ca sa va relaxez puțin) că atunci când cineva a trecut prin ceva foarte traumatizant - o pierdere semnificativă de exemplu - nu poți spune nimic pentru a o face sa fie mai bine, orice spui este aproape inutil. Tot ce poti face este sa fii cu acel om in acel spatiu, in spatiul lui. Nu ma refer aici doar la prezenta fizica sau la spatiul sau vital. Important este sa fii prezent, sa ai racordate conexiunile nevazute, sa te oferi ca umar de plans, sau ca persoana care stie sa asculte, stie sa taca si sa inteleaga tacerea. Deci, in acele momente cam totul cu ce poti veni se poate rezuma doar la: "Nu știu ce să spun. Știu doar că vreau să fiu cu tine în situatia asta. Nu știu cum să fac starea asta a ta mai bună. Si nici nu cred ca as putea face asta. Dar stiu ca sunt si sufar cu tine. Știu doar că mor pe dinăuntru ca să fie mai bine. Mor pe dinauntru qsi simt ca ma sfarsesc ca sa iti fie bine. Vreau să ajut!" Consider ca ceea ce avem cu toții nevoie atunci când suntem în luptă este capacitatea ca alți oameni să ne privească în ochi, să fie cu noi, să ne îmbrățișeze fizic sau de la distanta și să fie dispuși să partajeze cu noi-trairi, tristeti, sperante, vise, dorinte. Si noi sa reusim sa ii simtit adanc in suflet, sa simtim legatura cu ei. Peste timp sau peste spatiu! "Firele invizibile sunt cele mai puternice legături" spunea Friedrich Nietzsche cred ca va amintiti. În momente de stres, de suparare, mahnire sau tristete cel mai bun lucru pe care îl putem face unul pentru celălalt este să ascultăm cu urechile dar și cu inima și să fim siguri că întrebările, raspunsurile sau suspinele noastre sunt auzite si intelese de celalalt. Restul este doar tacere. O tacere speciala, intima, vie - care trebuie respectata, inteleasa, iubita si cultivata. Dorita chiar. Si atunci bariera cade, empatia devine chimie, starea devine iubire iar cele doua persoane devin "NOI".