O FATĂ TÂNĂRĂ PE PATUL MORȚII-DIMITRIE BOLINTINEANU

Dimitrie Bolintineanu este un poetroman sau dca doriti d-voastra sa pastrati adevarul istoric, este un poet aroman, macedonean fiind el la origini. Interesant este faptul ca a fost contemporan cu revolutia de la 1848, fiind redactor sef la "Poporul suveran" in acea perioada. Din vasta sa opera am decis ca astazi sa va prezint debutul sau literat, poezia "O fata tanara pe patul mortii" (vezi erata de  la sfarsit) in anul 1842 si care avea sursa de inspiratie după "La jeune captive" ("Tânăra prizonieră"), de Andre Chenier (o sa incerc sa o traduc intr-un viitor pentru voi)

O fată tânără pe patul morții

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanțul de brațe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă și-n lațuri s-abate
Când ziua e rece și cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Așa făr’ de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Și astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Și ziua-i frumoasă, și traiul e lin,
Când pasărea cântă, când florile spune
Că viața e dulce și n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară și robul ce-n lanțuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naște când plouă
Creșteam pe cunună să am dezmierdări,
Și mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi dă sărutări,

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! juna mea viață acuma se stinge
Și anii mei tineri apun în mormânt!

Erata: O foarte draga cititoare mi-a semnalat o greseala in text, fapt confirmat ca, cititorii mei sunt mult mai inteligenti si destepti ca ai lor. Am corectat! Iti multumesc cu largi plecaciuni, cititor fidel...