Pastila de weekend_16sep23-Oameni
Poate fi el, poti fi tu sau eu. Ne amestecam zilnic in cotidian printre oameni. Numai ca, in graba sistemica care ne sufoca la tot pasul, nu vorbim despre oameni. Sau, cand o facem deviem in barfa. Vorbesc eu azi despre oameni. Fara urma de barfa, de animozitate sau subiectivism. Nu stiu ce o sa scriu, dar scriu. Geniul Eminescu spunea "eu nu pot a scrie versuri / cand nimic nu am a spune"... Eu, nefiind nici pe departe genial...POT! CR_dixit
Oamenii care merită să fie în viața ta sunt cei care te fac să simți altceva. Sa simti altceva in suflet, minte si de ce nu prin vene. Sange proaspat nene, calduri in stomac amestecate cu fluturi. Vii, care se misca nerabdatori pe acolo. Acei oameni speciali din viata ta, trebuie musai sa aduca ceva care sa te faca să vrei să iubești mai mult viața, să descoperi mai mult din ea si de ce nu sa iubesti mai altfel. Asa cum nu ai facut-o pana acum, asa cum nici tie nu iti venea sa crezi ca o poti face. Sau ca POTI face! Oamenii care merita sa existe in imixiunea sufletului tau trebuie (iar trebuie, dar "trebuie" sa zic) in cele din urmă, să te conducă în siguranță spre tandrețe. Sa gusti tandretea cu toate culorile ei, sau ca sa ma exprim tehnic asa cum stiu ca va place sa ma auziti, sa adulmeci ca sarpele, cu limba, toate temperaturile de culoare din jur, indiferent cate grade kelvin au ele. Sa aveti goar grija ca valorile mari inseamna lumina rece, iar la valori mici riscati sa va ardeti limba. Revin la oameni, cu toate ca as mai avea vreo 5 mii de cuvinte de continuat pe tema tehnica expusa. Oamenii speciali din viata ta sunt acei oameni care îți descoperă bucăți din suflet și îți memorează toate colțurile, chiar și cele mai întunecate, urâte. Urate chiar si de tine. Colturile alea, stiti voi pe care le doriti uitate, netraite sau neintamplate pana acum. Imi vine acum in cap o expresie citita demult nu mai stiu pe unde. Un muribund zicea ca "nu imi pare rau ca mor, imi pare rau ca nu am stiu cum sa imi traiesc viata". Iar v-am ametit, incepusem sa vorbesc despre oameni, asa-i? Oamenii aia "ai tai", cei care văd dragostea din ochii tăi, bunătatea din sufletul tău si cei care pot continua coerent, in orice clipa o fraza inceputa de tine sau un gand de-al tau. De parca ar fi....TU. Oamenii aceeia inglobati in toate celulele noastre printr-o inginerie genetica de neinteles pentru vulgul inconjurator. Vorbeam despre ipotetica continuare a unei fraze a voastre de catre ei. Oamenii care merita sa fie in viata ta nu numai ca incearcă să vorbească limba ta, ci fac efortul de a fi fluenti in exprimare. Sunt acei oameni care îți zâmbesc cu adevărat si iti fac aripile sa zambeasca si ele, dornice de un nou zbor mai lung si mai inalt. Sunt oamenii aia simpli care iți toarnă apă în ceainicul cu ceai și stau treji cu tine când somnul nu te-a înghițit. Sau iti vegheaza somnul numarandu-ti in gand respiratiile. Oamenii care merita sa faca parte din viata ta sunt acei oameni care te fac..., ma rog,... care te fac sa strigi: "Ma simt cel mai viu Om de pe Pamant!!!"
Avem nevoie de astfel de oameni in jurul nostru. Avem noroc sa avem astfel de oameni in jurul nostru. Din punctul meu de vedere, daca oamenii de care vorbeam mai sus nu ar exista, as fi indreptatit sa zic ce declara Emil Cioran pe la 20 de ani. Dati-mi voie sa caut ca sa pun exact citatul :
"Personal îmi dau demisia din omenire. Nu mai vreau și nu mai pot să fiu om. Căci ce aș mai putea face în această calitate? Să lucrez la un sistem social și politic sau să nefericesc o fată? Renunț la omenia mea, chiar dacă pe treptele pe care voi urca voi fi singur, dar absolut singur."