Omagiu Adrian Paunescu
Astazi, 20 iulie 2024, poetul Adrian Păunescu ar fi împlinit 81 de ani, dacă nu se grăbea să plece sa scrie versuri stelelor. Este acum alături de toți marii poeți români disparuti. Odihna vesnica Maestre. Cenaclul Flacara, "te salut generatie-n blugi", "ruga pentru parinti", vor ramane mereu repere nesterse in amintirile mele. Si poezia de mai jos, poem care se constitue intre cele mai frumoase declaratii de dragoste citite de mine pe undeva. Si mi-au trecut cateva mii de pagini de versuri prin fata ochilor, credeti-ma... Sigur, poezia la care fac referire, a avut locul ei de seama aici, (Dacă tu ai dispărea-Adrian Păunescu) dar astazi, in zi de omagiu prefer sa o postez si in articolul de fata. CR_
Dacă tu ai dispărea— Adrian Păunescu
Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aș pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Și-o spinare de nuiele,
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mâinii mele.
Lucru lung și monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav, Pygmalion
Hai și umblă, Galatee!
Dacă tu ai dispărea
Fi-ți-ar moartea numai viață,
Dulcea mea, amara mea
Aș pleca în țări de gheață.
Să te fac din țurțuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Și apoi să poți să pleci
Orișiunde o să-ți placă...
De-ai cădea, într-adevăr,
În momentul marii frângeri,
Aș veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.
Și pe urmă aș pleca
Umilit și iluzoriu,
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.
Dacă tu ai dispărea
Și din râsu-mi, și din plânsu-mi
Te-aș găsi în sinea mea,
Te-aș zidi din mine însumi.