Omagiu-Ciprian Porumbescu

"Eu n-am cerut să fiu român. Am am avut noroc!"

Pe 6 iunie 1883, la numai 29 de ani, se stingea din viață CIPRIAN PORUMBESCU ...

Porumbescu a adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei, toate încadrate în epoca romantică a genului.

Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa existenţă, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul codrului, șoptirile dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care răsună a jale, definind un adevărat erou cu un destin romantic.

Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina vieţii la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, Mărioara.

Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul "cu asupra de măsură”.

Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski.

"Îl văd parcă și-acum cu ochii lui mari și frumoși, cum se uita trist și dureros la mine, zicându-mi: Măriorică, tu trebuie să fii pregătită pentru sfârșitul meu, să fii sprijinul tătuței, să nu plângi, să nu te prăpădești, căci zilele mele sunt numărate. Și eu trebuia să fiu tare, să mă țin să nu izbucnesc în plâns, să-l mângâi, zicându-i că se va face bine. Sărmanul fratele meu, cât a suferit! Şi-a luat rămas bun de la toți, cu vocea limpede și cu privirea clară și frumoasă. Ultimele sale cuvinte au fost: Tătuță, Măriorică, vegheați să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască căci eu, iată, mă sting. Picioarele i se răciseră, dar el era încă conștient. Însă, încet a adormit ca un sfânt." (Mărioara Porumbescu)

 

Printre cele mai populare lucrări ale sale, sunt „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul naţional al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi „Camelii”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostaşilor români” şi altele.