Omagiu-Constanţa Buzea
29.03.2022 08:59
Poeta Constanţa Buzea, s-a născut în data de 29 martie 1941.
A fost prima soţie a lui Adrian Păunescu şi a scris peste 20 de volume de poezie. A fost considerată de critici drept unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani.
"Era un om de o rară delicateţe şi de o reală severitate. La ea, sinceritatea şi francheţea erau mai importante decât căldura, fiindcă uneori căldura poate ascunde ipocrizie"
Cosmin Ciotloş, critic literar descoperit şi "crescut" de Constanţa Buzea la revista „România literară“.
A plecat ... pe 31 august 2012 la București.
Ca o greseala-n care-am stat
Toamna-n gradina, toamna pe deal,
Toamna pe ses,
Toata lumina prinde rugina, frunzele ies
Sa se-nfasoare pe rasuflare si pe vedere
Într-o cadere de culoare fara putere.
Ea ne ajuta, sufletul nostru e împacat,
Vara e muta ca o greseala-n care-am stat.
Cum suntem azi, am fost si ieri, altii, tot altii,
Marea ne uita, uita-ne muntii, înaltii.
Fie ca stam de-aci-nainte puri în lumina,
Frunzele aduc înspre pamânt urme de vina.
Totusi ce pret necugetat se pregateste
Pentru livezi si pentru vii, pentru nadejde.
Penru un cer înca senin, pentru schimbare,
Pentru toti sâmburii care devin lacre de soare?