Omagiu-Emil Botta
24.07.2022 09:36
Astăzi se împlinesc 45 de ani de la moartea scriitorului Emil Botta. A debutat cu poemul "Strofă ultimă" în revista lui Tudor Arghezi "Bilete de papagal" în 1929.
Emil Botta a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran și dramaturgul Eugen Ionescu. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Mai jos am adus una dintre poeziile sale care mie imi provoaca o emotie deosebita ori de cate ori o lecturez.
Remember
Ce departe eşti, întunecata mea iubită,
prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă
şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.
E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ţi aud vocea suind treapta nopţii, şi suind în zi,
să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc in somn de la o mie de leghe?
Dar e posibil, întunecatul meu iubit,
să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aeve în cereasca oglindă
şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă.
Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă imbrăţişarea mea te va face să suferi
aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi.