Omagiu-Nichita Stanescu
De ce Nichita?
Pentru că a iubit pietrele... Pentru că a iubit păsările... Pentru că a iubit iubirea... Pentru că lui i se spune Nichita... Pentru a nu uita... vreodată.
"Din afara ființei umane am venit
în făptura ființei umane.
Abia m-am obișnuit cu felul ei
și am fost chemat deodată înapoi
Drag de om, la revedere.
Pureci de plantă si ierburi,
voi câini , regi ai mirosului,
voi păsări ale aerului regine,
nu cred să mai mi se dea voie
să vin înapoi.
Dar, - oriunde voi fi,
mă va mistui dorul
de neîmplinirea de om, de arbore,
de pește , de pasăre
de stâncă, de glob."
La 13 decembrie 1983 se stingea la Bucuresti poetul care-a trăit şi a ars toată viaţa numai pentru arta sa orfică, Nichita Stanescu. Azi va propun spre a-l omagia ultimul sau poem, scris cu doua zile inainte de a muri. Despre Nichita am tot scris si voi mai scrie pe aici. Azi vom face liniste un minut si ne vom reaminti de poetul care spunea : "Nu credeam să-nvăț a muri vreodată"
Catre
Sa ninga peste noi cu miei doar astazi
Sa ninga inima din noi
Noi niciodata nu am fost noroi
O spun si mieii care ning pe noi
O dulce, mult prea dulce tu fecioara,
Care mi l-ai facut pe Iezus chiar din flori
Ce zici ca ninge mieii peste noi
Ce zici ca ninge mieii peste seara
Si pe zapada, ca noi ningem amandoi!
(Nichita, azi 11 decembrie 1983)