Păsări strivindu-mi umerii-Sorin Poclitaru

Păsări strivindu-mi umerii

Ce primavară-mi înflorește-n piept,
Ce sălcii înverzesc la mine-n sânge,
Că uit de ierni spre care mă îndrept
Și uit de crivățul ce mă va frânge!

Am flori de câmp și ghiocei sub pleoape
Și beau din palme seva de cobalt
Și-abia un cântec dacă mai încape
În nebunia cerului înalt.

Atâtea păsări umerii-mi strivesc,
Făcându-și cuib din visurile mele
Și-atâți copaci din degete îmi cresc
Și-mi lăstăresc, din oase, lungi nuiele.

În căni de lut amirosind a tină,
Am adunat lumina din amurg
Și am băut, cu sete, din lumina
Prin care-acum, ca iedera, mă scurg.

Mai cântă-mi, primavară, despre vânt,
Mai umple-mă cu îndumnezeire
Și-acoperă-mi privirea cu pământ,
Să pot să mor și să renasc, iubire!