Pastila de weekend_25may24-Sper_2
In pastila de azi incerc o reconciliere cu mine, cu voi. In ultima pilula de pe aici Pastila de weekend_11may24-Sper am fost "acuzat" ca am lasat gust de despartire in plexul solar al cititorilor. Ca ar fi o pastila trista, ziceau unii, altii intrebau cum ma pot dedubla de realitate sa pot sa scriu in asa fel, unii ziceau ca trebuie sa traiesti ca sa sctii asa, etc. Le raspund tuturor ca un scriitor bun trebuie sa poata sa faca asa ceva. Sa intre (iar sa intre, o sa devina asta un lait-motiv, ) in pielea (porii, sufletul si nu numai) personajelor pe care le pune pe hartie. Si cum eu nu sunt un scriitor bun... ci foarte bun, genial pe acoluri, pe ici pe colo prin partile esentiale (puneti mana si..."vedeti" daca nu-i asa) reusesc sa scriu, sa ma transpun, sa... Dar SA lasam vorba. Asa spre disperarea multora dintre d-voastra, am decis sa continui tema de data trecuta indusa d evoi. Hai sa vedem impreuna ce mai pot da din mine. Aviz amatorilor!!! CR_
Am ajuns să realizez că, cu cât adaug mai mulți ani vieții, cu atât mai puțin dureroase devin despărțirile. Ori devenim mai nesimtiti cu trecerea anilor, ori mai nesimtitori, cu toate ca iubirea e la fel mereu durerea e mai ...mika. Cel mai probabil devenim mai intelepti, mai maturi, mai analitici. Homo erectus as putea zice. Sa nu va ganditi la prostii, erectii sau alte-alea. Am folosit expresia in consonanta cu "omul drept", "omul in picioare", adica pe picioarele lui. Revin la despartire, laptele-motiv al pastilei trecute in viziunea unora dintre voi. Nu stiu cum dar stiu ca m-am trezit intr-o zi si nu mai doare asa tare. La trezire (nu am zis la sculare, retine-ti) realizez că în timp ce încă e nasol când cineva îmi întoarce spatele, e cumva gestionabil acum, chiar oarecum eliberator. Nu o luati si voi ca o drama acum, e doar beletrictica. E ca și cum o voce din capul meu mi-ar spune că totul va fi bine, că e doar o chestiune de timp până când o vor face în cele din urmă și totul va căpăta din nou sens. Aia cu intorsul spatelui. Ca in bancul ala cu cei doi homalai... "Bai, e tarziu, e padure si e noapte. Ne intoarcem? Intoarce-te tu primul!".
Știu că există despărțiri pe care încă nu le aud, dar totuși aș continua cu fața serioasă subiectul. Despartirile nu fosnesc ca un staniol mototolit nervos. Dacă există un lucru pe care l-am învățat în această lume plină de oameni temporari (va place pana la lacrimi in momentul asta de mine, asa-i?), este că trebuie să știm să fim propria noastră companie, pentru că unele despărțiri chiar sunt pentru totdeauna. Da, pentru totdeauna unele sunt, fie ca ne place sau nu.
Revin la ce gandea nenea ala in noapte din pastila trecuta. Este obositor, mereu sa încerci să faci următorul lucru pe O lista fără sfârșit. O sarcina după alta crezand ca altfel lumea se va învârti puțin mai repede, iar recuperarea ta va dveni mai putin dificilă decât este deja. Cât îmi doresc ca totul să se oprească, chiar și pentru un minut, ca să mă pot așeza și să mă odihnesc, sau să mă întorc și să adun bucățile din visele mele pe care le-am pierdut pe drum. Un drum nepavat, nici macar pietruit, un drum de tara cu tarana pana la glezne vara si zoaia pana la genunchi iarna. Hai, mai inainteaza daca poti sa iti cauti visele pierdute. Mi-aș dori să fiu mai pregătit, sa vad si sa inteleg cum funcționează lumea. Dar mai important, mi-as dori să nu fiu singurul atât de obosit, sa creada lumea care nu ma stie ca m-am nascut obosit. Nu, nu m-am nascut obosit, eu m-am nascut de ziua mea... Incerc să trec peste despartire si sa mă descurc pentru bucățile de vis și bucățile de viață care inca strălucesc. Pentru vremurile bune, pentru momentele simple care îmi bucură inima, lucrurile mărunte care mă fac să uit de zilele rele. Si pentru amintiri. E foarte important, pentru amintiri.
Cam asta si cu gandurile omului in prag de noapte. Am inchis subiectul pastilei aici, acum. Am scris doar pentru bucuria de a scrie. Hai sa-mi fac o mica spovedanie in fata domniilor voastre. Diminetile de sambata linistita pentru mine sunt cele in care imi ascult muzica draga, ma relaxez cu un mic pahar de coniac care sa acompanieze cafeaua si scriu. Scriu pe aici pentru bucuria de a scrie. Si imi e drag de mine in aceste momente. Cred ca si voua. Apropo, nu v-am intrebat. Va plac noptile? Da, si mie ploile.... CR_