Pastila de weekend_03jun23-Despre relatii_2
03.06.2023 12:20
Saptamana trecuta am vorbit despre relatii. Puteti citi sau reciti de mai multe ori articolul aici : Pastila de weekend_27may23-Despre relatii_1 . Asa cum v-am spus continui azi subiectul propus cu variatiuni pe aceeasi tema. Sper sa iasa un articol la fel de acceptabil si acceptat de voi, un articol de top 199 macar, o continuare careia sa-i fie straina notiunea de recycle bin. CR_
Intr-o relatie adevarata trebuie să începem prin a recunoaște sentimente profunde de deconectare de mediul inconjurator. Acolo sa conteze doar tu si persoana pereche. Aceasta este o relație vie. O relație care face spațiul sufletesc indestulator pentru cele mai profunde doruri, temeri, dureri sau iubiri. Relatia vie, omniprezenta in toate celulele poate fi si un pansament curativ la durere, intristare sau amaraciune, dar nu așteaptă ca celălalt să rezolve lucrurile, sau să ia durerea. Aceasta cere celuilalt să fie martor, un fel de vraci sau moașă comunala daca vreti voi, pentru propria noastră vindecare. Și oferă același lucru în schimb. Nu in cantitati egale neaparat pentru ca nu se folosesc balantele analitice la chestiile astea, dar in cantitati indestulatoare.
Vorbim "Despre relatii". Să ne inspirăm reciproc ca să reusim sa ne găsim propria fericire. Chiar dacă asta înseamnă să renunți sau să "despărți" relația în forma sa actuală in elemente prime. Sau primordiale. Cineva spunea ca relațiile nu sunt entitati pentru a ne face fericiți - pentru că fericirea adevărată și durabilă se află în noi toți, trebuie redescoperita doar. Iubirea îl ține ușor pe celălalt, el nu se agață de ea si nu trebuie sa faca lucruri mari să o pastreze. Ziceam in prima parte a acestei serii ca "cele mai sănătoase relații sunt cele cinstite, adica cele bazate pe adevar real, prezent, nu pe fantezie, speranța falsă sau minciuna. Cele mai sanatoase relatii sunt cele bazate pe un angajament profund, clar si palpabil față de un adevăr viu.". Îi vrea doar binele celuilalt, vrea doar să pășească in iubire curat, să-și trăiască viața din plin, să-și găsească cea mai profundă bucurie, să-și urmeze calea originală, să învețe să-și iubească trupurile și propriile sentimente și să găsească noi moduri de a avea grijă de ei înșisi. "Te iubesc, și vreau să înflorești". Ati vazut vreodata un barbat iubind sincer? Ati vazut vreodata o femeie indragostita nebuneste? Vai, ce frumosi sunt!
Revin la relatii! Relația poate fi supremă ca implicare, da, o aventură tot mai profundă in redescoperirea noastră și a celuilalt. Cum ar fi sa te redescoperi în oglinda celuilalt (oglinda, hmmm), sa fii intr-o continuă renunțare, sa nu existe decat celalalt si întâlnirea cu el. Fizic, virtual, in vis sau in dorinta. Nu va ganditi acum la un dans al singurătății atunci cand esti singur sau al împreunării cand sunteti impreuna. Azi e zi de sarbatoare, nu vorbim prostii, deci hai sa nu ne pierdem în nici o extremă, ci sa ne jucam undeva la mijloc. Sigur si asta suna "de un mare fel" dar sa zicem ca merge. Uneori sentimentele vin împreună, alteori separat. Se creaza o apropiere și spațiu vital comun. Intimitate cu celalalt, intimitate cu sine. Un fel de inspir, expir. Un echilibru...
Relația nu este un loc în care ajungem, un punct de sosire, o destinație, un "lucru" facut. Nu este un target de atins in sedintele de plan de activitati lunare ale sufletului. Nu este un dead line, o poveste moartă. EA este vie și mereu, pentru totdeauna, un punct de plecare, un început in fiecare zi. Putem începe doar împreună, aici, și există bucurie în acel început. Si inceputul se repeta in fiecare zi. Un fel de inspir, expir. Un echilibru...