Pastila de weekend_23sep23-Fericirea
23.09.2023 12:40
De la lume adunate si-napoi la lume date era titlul initial al acestei pastile. Sunt franturi de trairi auzite de la altii, expermentate de-a lungul timpului de unul sau de altul sau de ce nu si de mine. Orice asemanare cu povesti din viata voastra este o intamplare. Nu cred sub nicio forma ca va veti (re)gasi in vreunul din randurile de mai jos. Am preferat sa scriu la persoana 1-a singular, deoarece exprimarea e mai cursiva cand vorbesti "despre tine". Unii se feresc de asta ca dracu' de tamaie. Pe de alta parte nu vreau sa se simta nimeni vizat de textul de mai jos. Toate mi s-au intamplat numai mie. CR_
Prin fiecare eșec, fiecare dezamăgire și prin toate durerile prin care am trecut, EU tot am găsit o modalitate de a-mi ține capul sus și inima deschisă. Nu am uitat niciodata sa rad si sa binedispun persoanele dragi din juru-mi. Poate ca, de multe ori, pentru unii superficiali din viata mea (ca au fost si d-astia), paream un arlechin, un clown sau o paiata. Vai de capul lor de natangi, daca nu au reusit sa vada si dincolo de glume, mistouri si caterinca. Dar sa revin la... subiect... Mai intai un preambul pentru fericire...
Au fost atât de multe momente când am vrut să mă închid, să construiesc ziduri înalte și să dispar în spatele lor... Departe de vederile oamenilor, departe de vederile voastre. Dar știam că asta nu mă va face niciodată fericit. Si nici nu meritam o asemenea autoflagelare. Unii dintre voi insa da. Meritau! Am încetat să mai învinovățesc pe toți ceilalți pentru ceva ce a mers prost și am început să încerc să învăț din piedici. E asa de usor sa dam vina pe altii pentru nereusitele sau erorile noastre. Unora le face chiar bine sa zica "n-am fost eu", cand regizeaza vreo mizerie, cand fac cate o prostie, cand rateaza din 2 metri cu poarta goala, cand vorbeste gura fara ei. Verba volent, nu-i asa?
Stiu, e greu de făcut asta, să te înțelegi cand dai chix. E greu sa pricepi de ce unele lucruri nu merg deloc și de ce unele lucruri merg impiedicat. (Sau deloc, dupa caz. E si mai greu insa sa recunosti ca nu merg. Sau ca e vina ta ca nu merg. Sistemul solar e de vina mereu). Obișnuiam să petrec atât de mult timp uitându-mă la ușile intre-inchise (am scris mai demult ceva despre usi intre-deschise si usi intre-inchise. Fizic e tot aia. "Chimic" insa...nu) încât îmi doream mult să trec mai departe, deoarece nu vedeam noile uși deschizându-se chiar lângă ele. In fata mea, orb ce eram. Dar când, în sfârșit am început să îmbrățișez schimbarea, sa o accept, sa o iubesc chiar și să încerc să-mi înțeleg mai bine călătoria prin viata, atunci totul a început să se metamorfozeze. (fraza asta am construit-o asa ca sa vedeti ce bun "la vorbe" inca sunt). Poate că nu am înțeles întotdeauna imediat de ce s-au întâmplat lucrurile sau lecțiile pe care trebuia să le învăț, dar cu răbdare și grație, am reusit sa ma impac si cu lucrurile nu tocmai bune, cu lucrurile rele chiar. Nu am mai lăsat nicio dezamagire, nicio lectie dura sa sadeasca vreun resentiment amar in mine si am inceput sa constientizez ca singura persoană care a rănita am fost eu. Și am terminat cu a fi rănit. Punct! De ce e nevoie de atatea rani? Nu este nevoie nici macar pentru hatarul altora, de aceste rani. Stiam că dacă vreau să fiu fericit - cu adevărat fericit, va trebui să devin mai puternic, mai înțeleapt și mai fericit pe zi ce trece. Am inceput demersul prin a ma gandi mai mult la mine decat la ei. La ei, la cei care prin vreo metoda sau actiune m-au ranit in vreun fel sau altul. Nu contează cât de greu a fost. Acum, legitim, va puteti pune intrebarea: "Gogule, mai ai zile proaste care sa te faca sa vrei sa te ghemuisti in pat si sa plangi?" Bineînțeles că da. (V-am avertizat de la inceput ca vorbesc la persoana 1-a, deci e despre mine, nu are cum sa fie despre voi). Revin... Tot "despre mine"... Incă imi rănesc sentimentele de oamenii pe care îi iubesc? Inca imi stirbesc sufletul din cauza lor? Cu siguranta! Cu siguranta DA. Dar acum, nu mai iau totul personal și încerc să învăț din experiențele pe care mi le oferă viața. Probabil ca nu am imbatranit degeaba pe lumea asta. Știu acum că viața nu va fi niciodată perfectă și că vor mai fi furtuni și oameni scârboși, dar am învățat să iau totul în pas de vals. Adica cu "stangul pe toba". Miserupismul adus la rang de arta. Abstracta, dar arta. Si mi se rupe iar. More and more.
Ca sfat de final, bucură-te de victorii când poti, oricât de mici ar fi ele. Orice plus e o acumulare, e deasupra liniei, e deasupra apei. Orice victorie respira. Personal as fi putut deveni rece și furios la toate lucrurile și oamenii care m-au rănit, dar sunt mai bun de atât. Bun rau, crede si nu cerceta cititorule. Am săpat adânc, am aflat cine sunt și cum am devenit curajos ca sa imi doresc fiu fericit.
Ce este fericirea? Asta ca sa revenim la subiectul pastilei de azi.... Fericirea vine atunci cand esti suficient de curajos să-ti înfrunti neajunsurile, suficient de puternic să înduri zilele grele și suficient de hotărât să nu renunti niciodată. De la nimic ce-ti place, ce-ti face cu ochiul sau cu o oricare parte a corpului (iti face). Voi alegeti! Sa revin la persoana 1-a.... Înca mai fac greșeli și unele lucruri inca merg prost, dar acum, nu mai las niciodată pe nimeni să mă doboare. La urma urmei, concurez doar eu împotriva mea, ca la o cursa de atletism și orice ar fi, ies în față de fiecare dată. Ies pe primul loc indiferent de conjunctura. Oi fi eu multe lucruri,(nu enumar de frica sa nu uit ceva) dar mai ales, voi fi mereu fericit, mândru și rezistent. Incapatanat, patimas, orgolios, prost de bun, si rau de dur. Fiecaruia dupa cum merita, tuturor dupa nevoi. E o gluma comunista asta, nu puteam incheia scortos aceasta pastile. Nu de alta, dar, celor vizati le-ar fi ramas in gat. Indiferent cata apa ar fi folosit!
CR_dixit!