Pastila de weekend_15oct22-Miresme
Pastila de astazi este scrisa dupa o tema propusa. “Arome”. Acest cuvant mi-a sunat insa prea tehnic, prea stiintific, gandul fugindu-mi la hidrogen suflurat cu miros extrem de ofensiv emanat de dosul unei persoane fara supape riguros configurate. Eventualii chimisti care-si arunca ochii p-aici stiu cum sta treaba cu acest acidul sulfhidric. Revenind la articolul de azi, am ales deci “Miresme” ca titlu de pastila. Hai sa vedem ce (mi-)a iesit! CR
Ati privit vreodata un fluviu drept in ochi? Era o replica celebra pe vremuri. Eu reformulez. Ati mirosit vreodata un fluviu drept in nari? Dunarea, Rin, Don mi-e totuna. Alaturi de vaz si nasul are propria lui contributie la apropierea oamenilor. A anumitor oameni. Spun asta pentru că oamenii își pot închide ochii in fata măreției, ororilor, ba chiar si la frumusete raman orbi cateodata. Ca o masura de autoaparare isi pot inchide si urechile la o melodie, ocara, la cuvinte înșelătoare sau linguseli. Tot acei oameni insa nu au putut niciodata scapa de parfum, de arome, de miresme. De mirosul lui, de mireasma pastrata in nari sau in creier, caci parfumul este un frate al respirației. Împreună cu respirația el a intrat în ființele umane, si s-a intepenit acolo. A reusit sa intre in persoane care nu s-au mai putut apara împotriva lui, nu dacă ar fi vrut să trăiască. Cum sa-ti inchizi nasul? Vrei sa mori sufocat?. Parfumul a intrat în miezul lor, a mers direct în inimile lor și s-a hotărât definitiv sa devina parte solidara printre afecțiune și dispreț, dezgust și poftă, iubire și ură. De cate ori nu se intampla pe strada sa tresarim la nuanta unui parfum respirat vreodata in vechime, cine stie pe ce piele, pe cine stie ce fiinta. Si atunci avem un declick. Oftam de dor, de remuscare, de amintire sau de parasire si constientizam ca cea care a adus acel parfum in nasul nostru ne-a condus inimile o perioada mai lunga sau mai scurta de timp.
Adulmecam o fiinta si…, in acel moment, cand ne impregnam cu mirosul ei irezistibil observam efectul parfumului sau. Este un scurt-circuit care se raspandeste cu viteza fulgerului și care ne face captivi. Mirosurile au o putere de persuasiune mai puternică decât cea a cuvintelor, a aparențelor, emoțiilor sau voinței. Ramane amprenta sculptata in creier. Amprenta miresmei extrem de bine definita. Puterea de persuasiune a unui miros nu poate fi respinsă, el intră în noi odata cu respirația în plămâni si de acolo ne umple, ne impregnează total. Nu există nici un remediu pentru asta. Si raman doar amintirile. Raman amintiri care dor si cand avem nasul infundat. Pentru ca in acele momente nu mai simtim acea mireasma cu nasul ci cu creierul. Nu ti s-a intamplat niciodata cititor drag sa “iti miroasa” a smirna sau scortisoara, a floare de tei proaspat sau menta creata? Asta ca sa nu mai amintesc de mireasma ploii cazute pe asfaltul incins, de mirosul pamantului ud, reavan, a lemnului de trandafir sau a crinilor imperiali. V-am deschis sertarul cu miresme din creier? Nu inca…., bine, continui. Ce spuneti atunci de mirosul crivatului, a zapezii, sau a apei de fantana? Va vine in cap un miros de parfum de bergamota, chiparos sau mosc, iasomie sau narcise? Un miros de cald, de bine si de siguranta clipei, generat de un parfum amestec de efervescenta si substanță, un amestec unitar, de usor si fragil, ca o matase subtire și totuși solid și susținător, stralucitor chiar, din nou ca mătasea. Scriind despre miresme am in nari mirosul de paine coapta proaspat scoasa din cuptor, de aluatul înmuiat în lapte dulce si miere și incerc sa potrivesc ultimile doua fraze ca sa le am impreuna: laptele și matasea! Imi vin acum diverse miresme in cap, mirosuri de neconceput, de nedescris, pe care nu le pot califica in niciun fel, sau care poate nici nu exista. Sau exista doar in mintea mea, in inima mea in iluziile sau deznadejdiile mele.
Mirosul marii sarat-amarui, cu gust de moluste si guvizi, il percepeti? Mirosul marii m-a încantat atat de mult încat mi-a dorit într-o zi să-l iau, pur și nealterat, în asemenea cantități încât să ma pot imbata cu el. Hai sa facem o betie cu mireasma marii! Cu sufletul ei, cu zgomotul ei, cu valul ei. Ramaneti acum la final cu mine pe tarm, alunecând prin mirosul nesfarșit al mării , care e mai mult decat o mireasma, nu este un miros sa un parfum, ci o suflare, o exaltare a respirației. Este sfârșitul tuturor mirosurilor cunoscute pana acum. Si acolo pe tarm totul se poate dizolva cu placere în acea respirație. Si iubirea, si ura, si amintirea si viata, poate chiar si moartea!
Cam asa au aratat campii batuti de mine azi pe tema propusa. Daca a fost bine sau rau e mai putin important. Important este ca ne-am reamintit impreuna de mirosurile copilariei, de mirosul mamei cand scotea cozonacii din cuptor, de parfumul primei dragoste si mireasma iubirii eterne. CR_dixit!!!
UPDATE: Recent am primit o volum. Avea un semn de carte pus intamplator la urmatorul citat: "Mirosul cel mai curat este roata, campul cel mai neted este crinul. Ah! Ce dor de duca-mi este! Si ce dor de tine!" Nichita Stanescu
"Nimic nu e intamplator pe lumea asta!" Copil Rau