Poem - Nichita Stanescu

Ce mai pot spune eu despre marele Nichita. S-a spus aproape tot pana acum dar nu s-a spus parca nimic. Orice am spune e prea putin, prea mic, prea gol. Imi vin in minte acum vorbele unui dascal de Limba Romana la putin timp dupa ce Nichita al nostru ne-a parasit. Ni se spunea atunci cuvinte pline de emotie si lacrimi. Da, mai cititori lacrimi d-alea pe bune, sarate, confluente in varful barbiei. "Trebuie sa va mandriti toata viata cu asta, cu faptul ca ati fost contemporani cu Nichita Stanescu". Despre poemul de azi nu spun decat ca are putine cuvinte, condensate insa, metafore la tot pasul, mesaj si tot ce vreti voi. Este una din cele mai frumoase declaratii de dragoste pe care am avut eu sansa sa le citesc vreodata. Poate am citit eu doar putin pana acum sau poate sunt subiectiv cand spun asta. Voi ce credeti? CopilRau!

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?...