Rămâi-Sorin Poclitaru

Rămâi

Cu toată nebunia cărnii mele,
Iubirii pentru tine mă opun…
Și totuși, oare, cât să-i mai impun
Acestui suflet lanțuri și zăbrele?

Cât să-l mai țin să tacă, fără grai,
Când el ar vrea să strige către tine…
Și pentru care rost l-aș mai reține
În iadul meu, mințind-l că e rai?

Mi-ar fi mai bine scufundat în hău
Decât să cânt, urcându-mă pe creste?
În întunericul din hău, nimic nu este
Și nici în mine, fără glasul tău…

Încerc să mă feresc pe cât se poate
De nebunia care-mi dă ocol
Dar ce să fac când totu-n mine-i gol
Și ceasul vremii, fără milă, bate?

Această nebunească răzvrătire
Pe care azi o simt în pieptul meu,
Te-a așteptat pe tine, cum și eu
Te-am așteptat, să te numesc iubire.

Alungă-mă de-ți par un rău, ceva…
Strivește-mi inima cu vorbe grele!
Dar stai măcar în visurile mele,
Acolo unde ești mereu a mea!...