Reflectii de autor-Increderea_1
Suntem intr-o noua luna, in prima luna calendaristica de vara (pentru cei interesati, atentie, e iunie!) si a cam venit iar vremea Reflectiilor de autor. Adica vremea aia cand vorbesc eu cu mine, si nu ma asculta nimeni, rezultanta obtinuta fiind ca vorbesc singur. De citit, nici atat. Lumea e deja in vacante, cine sa ma citeasca? Ca sa va fortez mana, rabdarea in acelasi timp si tot ce mai aveti voi de fortat, fac din reflectiile de luna asta un articol in doua parti. Iar vreti sa intrebati "de ce?". Inca nu stiti? Pentru ca asa vreau eu.
Vorbim despre "Incredere" in articolul de fata, asa cum v-ati dat seama si singuri din titlu. Asa este ca va bucurati? Simt eu, asa, in aer, o stare de beatitudine similara cu cea cand calci pentru prima data pe nisipul fierbinte al plajei dupa un an de munca, pandemie sau ce mai vreti voi. Sunteti nerabdatori sa (ma) cititi si eu ma intind. La vorba, nu la fapta. Hai sa vedem ce "da din el" dragul nostru CopilRau si de data asta. Aveti "incredere" in el. CR_dixit
Există doar câteva forțe elementare care țin lumea noastră unita. Tin lumea unita, iubirea la fel, ne tin si pe NOI deopotriva uniti, lipiti, stransi legati. Cea care este liantul entitatilor expuse mai sus se numește încredere. Dupa o asa descriere pot continua ceva mai relaxat, mi-a trecut tracul de inceput. Prezența sa cimentează relațiile, permițând oamenilor să trăiască și să lucreze împreună, să se simtă în siguranță unul cu altul și să aparțină unui grup, sa aiba un echilibru interior solid in cadrul unui anturaj, sau unui dublet, a unei relatii. Este ca la hora satului vs brau de doi, daca nu ai incredere in partener poti pica-n colbul ulitei, poti gresi pasul sau te poti face de ras(sau de plans) in fata asistentei. Încrederea într-un lider permite organizațiilor și comunităților să înflorească, în timp ce absența încrederii poate provoca fragmentare, conflicte, certuri, contradictii și chiar război. De aceea trebuie să avem încredere în liderii noștri, membrii familiei noastre, prietenii noștri și colegii noștri de muncă, apropiatii nostri si deși o facem în moduri diferite, o facem intru' acelasi scop.
Încrederea este greu de definit, nu este palpabila, pipaibila, dar știm când se pierde. Când se întâmplă asta, ne retragem energia și nivelul de implicare. Si se simte mai mult sau mai putin in functie de gradul de (ne)simtire al celeilalte persoane din grup, al celorlalti. Atunci facem o grevă internă, nevrând să mai fim simpatici cu persoana care simțim că ne-a rănit sau ne-a tratat greșit. Este o reactie nativa, constienta insa de cele mai multe ori. Poate că nu o arătăm în exterior intotdeauna, ne respectam in continuare angajamentele o perioada dar... nimic nu mai are fundamentul pe care il avea pana atunci. Drept urmare, ne retragem, ne separam incet incet de acea persoană și nu ne mai simțim ca facand parte din lumea ei. Această pierdere a încrederii poate fi evidentă sau oarecum ascunsă - mai ales dacă involuntar ne prefacem o perioada că suntem prezenți, dar ne decuplăm în interior, "nu mai este ce era" fiind deviza devenita activa. Iar cei care au făcut ceva pentru a ne spulbera încrederea poate nici măcar să nu știu asta. Dar afla. Vor afla intr-un timp scurt, vor afla dureros sau fericit, dupa caz. (stiu profa ca vorbeam la singular la un anumit moment si am trecut brusc la plurar, sa nu imi scadeti nota va rog, este doar in folosul argumentatiei logice suplimentare pentru o intelegere mai buna a fenomenului, a subiectului in discutie)
Pe partea pozitivă pot sublinia faptul ca încrederea îi face pe oameni să se simtă dornici să facă parte dintr-o relație sau un grup, cu un scop comun și cu dorința de a depinde unul de celălalt. E frumos, sublim chiar, sentimentul reciproc de a depinde unul de celalalt. Când încrederea este intactă, vom contribui de bunăvoie cu tot ceea ce este necesar, nu doar oferindu-ne prezența, ci și împărtășindu-ne dăruirea, talentul, timpul, energia și gândurile oneste despre modul în care funcționează relația sau grupul. O vom face deschis, fara frica, cu increderea ca vom fi intelesi si nimic pus la dispozitie pentru binele comun nu se va risipi in van.
O definiție de dicționar a încrederii este "a te simți în siguranță atunci când esti vulnerabil". Nu stiu exact daca chiar asa "zice" dex-ul insa e zicere de la CopilRau citire. Când depindem de un lider, membru al familiei sau prieten, ne putem simți vulnerabili și avem nevoie de încredere pentru a gestiona anxietatea acestui sentiment. Când încrederea este prezentă, lucrurile merg bine si toata lumea este fericita, multumita, linistita si bucuroasa de a fi. Când insa... se pierde încrederea, relația este în pericol.
Dacă nivelul de încredere este scăzut într-o relație sau organizație, oamenii își limitează implicarea și ceea ce sunt dispuși să facă sau să împărtășească. Adica fac mai putin, fac deloc chiar, iar gradul de implicare este dupa chipul si asemanarea celui care ne-a dezamagit. Ei s-ar putea gândi cam asa: "Acesta este tot ce meriți!" sau "Acesta este tot ceea ce sunt dispus să dau, sa mai dau!". În schimb, atunci când nivelul de încredere este ridicat, oamenii răsplătesc dând mai mult. Dar, de cele mai multe ori, oamenii simt că neîncrederea lor nu este un lucru vizibil, usor de impartasit. Deci, un lider, un prieten sau o persoană iubită poate întârzia să descopere că și-a pierdut încrederea unei persoane. Si asta nu e tocmai bine de aflat.
Ascunderea și natura personală a încrederii pot fi sau pot deveni o problemă pentru relații, echipe sau organizații. Cum poți remedia ceva care nu este exprimat sau împărtășit? De unde sa știi că s-a pierdut încrederea? În mod paradoxal, trebuie să existe măcar puțină încredere pentru a discuta despre lipsa ei și a face încercări de a o reconstrui, daca se mai poate face ceva in privinta asta. Oricum, incercarile de rebuilding sunt necesare si recomandate chiar. Daca ai cu cine... daca nu, macar esti linistit sufleteste ca ai incercat. De ce ai face toate astea? Pentru ca dacă pierderea încrederii rămâne neabordată, relația va deveni din ce în ce mai îndepărtată si pana la urma, mai devreme sau mai tarziu va muri. In chinuri sau linistit intr-o noapte neagra, intunecata va sucomba cert. Sigur, in majoritatea cazurilor acea relatie se va dezintegra oricum insa acest lucru nu face obiectul discutiei din acest moment.
Încrederea este adesea legată de leadership și putere, dar nu este o regula acest fapt. Pentru a fi eficient, un lider trebuie să câștige încrederea alegătorilor săi pentru a le asigura participarea și loialitatea la vreo actiune comuna. Generalizand un pic, lucrurile in orice relație de succes - lider-subaltern, consultant-client sau relația dintre soți, frați, prieteni, iubiti – se bazează pe un nivel de încredere reciproc care trebuie câștigat sau se castiga in timp. Cu toate acestea, chiar și încrederea câștigată poate fi pierdută repede și nu poate fi recâștigată rapid sau nu mai poate fi recastigata niciodata. Dacă membrii unei echipe sau ai unei relații de viata, de prietenie, de iubire, de orice fel ar fi ea, își pierd încrederea unul în celălalt, este nevoie de multă muncă pentru a o restabili. Oamenii nu se grăbesc să reinvestească într-o relație în care încrederea a fost ruptă. În general, ei merg mai departe pe drumul lor, considerand ca se irosesc in mod nejustificat resurse pretioase pentru o cauza deja pierduta.
Cam asta este prima parte a acestei naratiuni. Am vorbit mult, am scris si mai mult (sic!) iar cand recitesc va marturisesc sincer ca nici mie nu imi plac anumite pasaje dar am fost "invatat" sa nu schimb nimic, sa las forma bruta sa fie publicata de site. Si asta fac. Daca o fi "de bine" sau "de rau" cu composeul de fata numai voi imi puteti spune. In continuarea acestui fragment reintregesc articolul cu elemente de baza ale increderii si alte consideratii pe tema aleasa. Voi vorvi un pic si despre sinceritate. Dar numai putin, putin de tot cat sa pigmentez relatare. Cred ca sunteti curiosi "nevoie mare" sa vedeti continuarea. Asteptati cu.... incredere! CR_dixit