Renuntarea-Emil Cioran
19.06.2023 13:00
Numai întâia iubire are valoare. Cine a dus-o pînă la capăt, cine a trăit toate formele şi farmecele ei, acela poate să afirme că nu e certat cu Eros. Dar când dintr-o şovăială şi nesiguranţă lăuntrică, dintr-o lipsă de curaj şi avânt în prima tinereţe, nu ţi-ai manifestat iubirea, ci ai omorât în tine expansiunile erotice, te-ai refuzat unei abandonări integrale, ce mai poţi spera, atunci, de la iubire? Vai de acei care n-au schimbat nici un cuvânt cu prima lor iubită! Cum vor mai găsi cuvinte pentru a doua? Şi oare mai renaşte iubirea? Depinde de om şi de tristeţile lui. Căci îndelungile întristări paralizează în aşa măsură elanul iubirii, încât te întrebi dacă tristeţea nu este un reflex al morţii, precum iubirea este al vieţii. Acea senzaţie de presiune interioară, când simţi cum te aduni în tine, cum creierul e parcă strâns şi corpul apăsat de greutăţi interne, când orice avântare moare sub glasul obscur şi nelămurit al unor chemări din adâncuri negre şi copleşitoare, face din tristeţe o otravă care, picurând în iubire, o întunecă şi o stăvileşte. Iubirea este prin esenţă deschisă, ca o floare de primăvară. Şi nu închide răcoarea tristeţii petalele acestei flori? Uneori învinge iubirea, alteori tristeţea; câteodată se amestecă într-un aliaj complex, provocând o stare de nelinişte, când atât viaţa cât şi moartea îşi cer drepturile lor. Cum atacă tristeţile rădăcinile lui Eros! Şi oare de ce întristările sunt numai de moarte? Sunt prea trist spre a fi născut pentru iubire!
~ Emil Cioran - Pe culmile disperării (Renunțarea) ~