Incercare literara-RIP_Aici s-a iubit

„S-a terminat” i-a spus ea, evitându-i privirea încețoșată si priponindu-si ochii spre podea. O lacrimă solitară s-a scurs pe șipcile de lemn. E a lui. El nu intelegea de ce? Dar ce mai conteaza acum un "de ce?" Multe lucruri nu intelege omenirea si ce? moare cineva din asta? Da, poate doar prostii! Il umplea insa de spume ne-nascatoare de Afrodite, zeita iubirii, fertilitatii si frumusetii. Dar ce, parca noi nu stim, ca spuma aia a marii placenta a Afroditei, era produsă de testiculele lui Uranus, pe care fiul său Cronos le-a tăiat și aruncat în mare? Si mai ziceti ca eu sunt CopilRau... Cititi mitologia fratilor, e fascinanta. 

Privea fara putinta de a face ceva lacrima cazuta si nu-i iesea din minte șoapta blândă a picăturii sale care părea să lovească tăcerea ca un cui pe o tablă prăfuită, ruginita, tocmai buna de recoltat un tetanos de la dansa. In momentele alea, ea poate ar fi vrut ca el să o apuce de talie și să-i spună că nu se poate termina niciodată, că nimic în lume nu putea interveni între ei, că știa că a fost distant, dar era gata să o iubească chiar acum, în acest minut... Dar el ramasese mut. El si picatura lui de lacrima. A...si mai ramasese ceva... "De ce-ul". Părea că i-a luat o eternitate să-și aleagă cheile de la mașină de pe masă, cu zornăit de metal care bântuie aerul greu din incapere. Si linistea de cripta. Isi amintea de Marin Preda si Aurora Cornu. Si de despartirea lor. „Marine, eu plec, te părăsesc. Vezi ce faci... Cheile sunt colo, banii dincolo“, i-a scris Aurora lui Preda în biletul de despărţire. I-a scris femeia care zicea mereu ca in preajma lui "mă simţeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată aşa, încât să nu mă supere... Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam". Femeile astea, cum nu stiu ele sa pretuiasca ce au, cum nu stiu ele sa iubeasca prezentul nu un ipotetic viitor nesigur... cine sa le mai inteleaga. Cine dar mai ales... "de ce?"

Vieți s-au scurs din ochii ei în timp ce el se îndepărta încet, afară pe ușă. Iesea afară si din viața ei. Ea a vrut asa, dar acum parca era dureros. Era greu. Era cumplit. Cum, fara El? A sperat mereu ca se intoarce. Ca se va intoarce. Ea stătea acolo, în propriile ei gânduri de regret, întrebându-se cum dragostea lor s-a pierdut atât de mult. Acum a plecat. Dar el? Pai el...

S-a așezat în mașină și a întors cheia. A vrut să-i spună atât de multe la despartire. A vrut să o apuce de talie și să-i spună cât de mult o iubea cu adevărat și că dragostea lor nu putea muri niciodată. A vrut saspuna ca nimic în lume nu va interveni vreodată între ei. Sa zica cât de rău îi părea că a avut a fost distant. Sa o asigure ca el era gata să o iubească acum... Dar nu a spus nimic. Nu a putut sa spuna nimic. Nu a putut sa faca nimic. Era frant pe dinauntru. În timp ce pleca, s-a bălăcit în propriile sale bălți de gânduri și s-a întrebat cum dragostea lor s-a pierdut atât de mult. Si mai ales... DE CE? Iar de ce-ul ala obsedant. Niciodata nu a stiut cât de pierduți erau unul în celălalt. Acum nu i-a mai ramas decat sa spere ca ar putea petrece o viață viitoare întreagă, încercând să se regăsească. Pe sine in primul rand. Apoi pe ea. 

Masina nu a pornit din prima. Benzina proasta ruseasca luata de la o benzinarie austrica stiti voi care. Masina parca nu era pregatita de despartire. Masina nu, el insa DA.

 

Hai nu mai plangeti, ca e doar fictiune. In viata reala nu se poate intampla asa ceva niciodata. (sic) Cum va asigur mereu, eu pot mai mult de atat in materie de scris. Poate voi termina vreodata Povestea la doua maini care e un proiect care s-a nascut talent si a murit speranta. Si atunci sa vedeti voi succes de piata. Inca pot da autografe aproape gratis. Oferta este insa limitata.... CR_dixit