S-a dus amorul-Mihai Eminescu

Sa ridice toate mainile sus cei care stiau aceste versuri ale lui Eminescu. Pana acum cateva saptamani si mainile mele ar fi ramas jos. CR_dixit

S-a dus amorul...

S-a dus amorul, un amic
        Supus amândorura,
Deci cânturilor mele zic
         Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
         Cu mâna ei cea rece,
Și nici pe buze nu-mi mai vin,
         Și nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
          Atât senin de stele,
Și un atât de trist amor
          Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
          Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
          Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
          Din jalea mea adâncă,
Și cât de mult îmi pare rău
          Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te arați
          Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecați
          Renăscători de moarte!

Și cu acel smerit surâs,
          Cu acea blândă față,
Să faci din viața mea un vis,
          Din visul meu o viață.

Să mi se pară cum că crești
           De cum răsare luna,
În umbra dulcilor povești
           Din nopți o mie una.

Era un vis misterios
           Și blând din cale-afară,
Și prea era de tot frumos
           De-au trebuit să piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
           Și prea puțin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
           Să fi putut să steie.

Prea ne pierdusem tu și eu
          În al ei farmec poate,
Prea am uitat de Dumnezeu,
          Precum uitarăm toate.

Și poate că nici este loc
          Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
           Străbătător durerii!