Sa vorbim romaneste-Bogdan Petriceicu Hasdeu
Bogdan Petriceicu Hasdeu cred ca este pentru toata lumea unul dintre marii filologi romani ai secolului trecut. S-a nascut in Basarabia ocupata de rusi si de acolo amprenta asta de "romanesc" este asa prezenta in operele sale. Este autorul lui "Razvan si Vidra" daca asta vi-l face mai apropiat. Sau "Ioan voda cel Cumplit" de asta sunt sigur ca ati auzit. A scris insa si poezie. Poezie care din pacate nu a avut succesul celorlalte genuri literare abordate. Chiar el zicea, exprimandu-se plastic, despre poezia sa, ca este:
"O poezie neagră, o poezie dură,
O poezie de granit,
Mișcată de teroare și palpitând de ură,
Ca vocea răgușită pe patul de tortură
Când o silabă spune un chin nemărginit."
Azi va propun insa altceva. O poezie care mie imi place, patriotica aproape, unde iubirea de "romanesc" razbate si ne face bine. In ziua de azi, din ce in ce mai multi oameni uita sa fie romani. Uita sa fie romani, sa fie oameni, sa fie parinti, sa fie copii, sa fie soti sau amanti. De calitate. Am divagat, scuzati-ma, dar prea deveniserati seriosi cu nasul in bibliografia lui Hasdeu. Scriitorul, nu liceul de pe Ferdinand.
Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.
Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.
Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.
La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.
La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.
Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,
Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.
Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!