Salul negru-Alexandr Puskin

Salul negru

Ma uit la salul negru ca un iesit din minti,
Si-i sufletul meu vested razbit de suferinti.

Pe când fusesem tânar si-ncrezator, trufas,
O tânara grecoaica iubit-am patimas.

Fermecatoarea fata ma dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplita se arata curând.

Stam între oaspeti veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi batu la usa, soptindu-mi, un strain:

-„Petreci între prieteni si nu stii nicidecum
Ca tânara ta greaca te-nsala chiar acum”.

L-am rasplatit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Si l-am strigat îndata pe credinciosu-mi rob.

Ne-am repezit: calare, goneam spre fata drept,
Si-o crâncena mâhnire se rasucea în piept.

Ajuns la pragul fetei, simteam ca nu mai pot,
În ochi cazuse ceata, eram sleit de tot.

Intrai în casa singur: acolo, pe divan,
Se saruta cu fata, în brate, un armean.

N-am mai zarit nimic, doar spada s-a zbatut,
tâlharul n-avu vreme sa scape din sarut.

Jucai apoi pe trupul lipsit de cap si-ntins,
Privind nauc la fata ce, -ngalbenând, s-a stins.

Imi amintesc tacerea, vad sângele: tâsnea...
s-a prapadit grecoaica si dragostea cu ea.

Smulgându-i salul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am sters de sânge spada, râzând de vechiul vis.

Iar robul meu prin bezdna carându-i pe sub porti,
În valuri dunarene i-a pravalit pe morti.

De-atunci nu-mi pun sarutul pe ochii nimanui,
Nici o placuta noapte în trista-mi viata nu-i.

Cu sufletul meu vested razbit de suferinti
Ma uit la salul negru ca un iesit din minti