Marea Schismă

Azi vreau sa vorbim despre Marea Schismă. Este un eveniment de o importanta covarsitoare in istoria crestinismului. Prin schisma (separare, scindare), intelegem situatia de separare canonica si de intrerupere a comuniunii liturgice intre doua Biserici. Prin erezie, intelegem invatatura gresita sau conceptii particulare in materie de probleme dogmatice a unor persoane care si-au organizat crezul lor aparte, deosebit de al Bisericii pe care au parasit-o. Este necesara o astfel de clarificare a notiunilor, deoarece ele vor fi foarte des folosite in disputele dintre scaunul de Constantinopol si Roma. Vazuta din Rasarit, schisma s-a manifestat la inceput ca rupere de raporturi oficiale intre cele doua Biserici autocefale de frunte, romana si constantinopolitana. Ruperea raporturilor formale a fost precedata de o lunga serie de cauze al caror efect a fost o instrainare reciproca si invrajbire crescanda intre Orientul si Occidentul crestin reprezentate prin capii lor bisericesti, patriarhii de Constantinopol si papi.

Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină și cea greacă. Principalele cauze rezidă în disputele asupra autorității papale și inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi disputele legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice. Exagerarea efectelor „Schismei celei Mari” a creat în timp două mari Biserici creştine – Romano-catolică şi Ortodoxă. Ruptura de la 1054 n-a fost percepută de către contemporanii ei ca o destrămare a unităţii de credinţă.
Papa Leo IX (1049-1054) si patriarhul de Constantinopol Michael Cerularius (1004-1058) au desavârsit ruptura definitiva dintre cele 2 biserici in anul 1054 cum ziceam, in urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru suprematie in lumea crestina, divergente teologice etc). Aceasta ruptura a ramas cunoscuta in istorie sub numele de Marea Schisma.

Setea  de putere şi de influenţă a oamenilor nu s-a domolit nici după ce au mărturisit dumnezeirea Lui Hristos, venit special să-i vindece de patima trufiei. Aşa s-a ajuns ca, la puţin peste 700 de ani de la încetarea persecuţiilor asupra creştinilor (prin Edictul de la Milan din anul 313), „lumea nouă” să se dezbine. Consecinţele evenimentelor de la 16 iulie 1054 le resimţim şi astăzi. Trecerea timpului a adâncit şi mai mult ruptura dintre Răsărit şi Apus, deşi ambele Biserici creştine se roagă continuu pentru refacerea unităţii credinţei.