Scrisori

Sa nu credeti ca s-a bolanzit la carapace Copilul si pune proza intr-un topic de versuri. Nu, dragii mei, sunt cu umerii sub cap inca, activez la inapta capacitate fizica si deopotriva intelectuala intr-u bucuria dusmanilor. Revenim la subiect, incerc sa ma tiu de el. Ne amintim de Veronica ca de marea iubire a lui Eminescu. A fost singura mare iubire a poetului probabil. Nu vom vorbi acum, aici, despre tradari, despre infidelitati, despre escapade ex... pentru ca nu avem dreptul. Socotesc ca numai despre iubirile noastre putem vorbi asta, cand si daca e cazul. Fiecare despre iubirea lui si poate nici in acest caz nu trebuiesc rostite prea multe cuvinte. Veronica a iubit asa cum a stiut ea mai bine. Eminescu a scris asa cum a stiut el mai bine iubind-o. Stiti probabil ca pe 4 august 1889 la exact 50 de zile de la moartea poetului, Veronica, la manastirea Varatec fiind, alegea arsenicul in locul vietii fara "Eminul meu drag". Cine a trecut pe la mormantul ei cred ca isi poate reaminti versurile sapate pe crucea de pe piatra de mormant:

Si pulbere, tarana de tine s-a alege,
Caci asta e a lumii nestramutata lege,
Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea.

Am gasit o scrisoare emotionanta, care reflecta foarte bine iubirea aia inflacarata de care vorbeam mai sus, iubire care le este data doar putinor oameni de pe Pamant, restul ar sfarsi probabil prin as bate joc de ea, ar neaprecia-o sau ar ignora-o. De iubire vorbeam. Sper ca nu e cu mare suparare ca am pus si un pic de proza aici, cu toate ca, parca scrisoarea, face parte din genul dramatic daca imi amintesc eu bine din scoala. Nu sunt insa absolut sigur, nu retineti asta, sa nu fie gresit. Va imbratisez ochii!