Sonet CCXXXV-Vasile Voiculescu

SONET CCXXXV-Vasile Voiculescu

Mă lupt să scap iubirea de pătimașul trup,
Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura,
Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup,
S-o curățesc de carne, ca de pe aur zgura ;
Să te ador în suflet, doar duhul să-ți aleg -
O veșnică-mbinare a două raze line...
Dar cum te-arăți, mă-ntunec...și sufletul întreg
Se face ochi, piept, brațe...zbucnite către tine,
Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ți cad ;
Din nou vremelnicia își cască-n mine-abisul.
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, cântând în carne...Mă doare numai visul
Că mai presus de fire, putând să o răstoarne,
Iubirea e sămânța eternității-n carne.