Știu puritatea-Ana Blandiana

 
Știu puritatea

 Ştiu, puritatea nu rodeşte,
 Fecioarele nu nasc copii,
 E marea lege-a maculării
 Tributul pentru a trăi.

 Albaştri fluturi cresc omizi,
 Cresc fructe florilor în jur,
 Zăpada-i albă neatinsă
 Pământul cald este impur.

 Neprihănit eterul doarme,
 Văzduhul viu e de microbi,
 Poţi dacă vrei să nu te naşti,
 Dar dacă eşti te şi îngropi.

 E fericit cuvântu-n gând,
 Rostit, urechea îl defaimă,
 Spre care o să mă aplec
 Din talgere – vis mut sau faimă?

 Între tăcere şi păcat
 Ce-o să aleg – cirezi sau lotuşi?
 O, drama de-a muri de alb
 Sau moartea de-a învinge totuşi…