Tăcere-Sorin Poclitaru

Tăcere

Tu ai tăcut, și nici eu n-am mai scris,
Cuvintele ni s-au ascuns, meschine,
De parcă drumul spre, și dinspre tine,
Deodată, fără veste, s-a închis.

O vreme a părut normalitate:
Trăiam, la fel de bine, tu și eu,
Apoi a fost din ce în ce mai greu
Să trecem peste punțile-nghețate.

Eram la fel, dar ne lipsea ceva,
Eram compleți, dar ne lipsea o parte,
Și-am încercat să mergem mai departe,
Bieți condamnați la vina de-a uita.

Doar ne opream în loc, din când in când,
Privind în urma, așteptând s-apară
O amintire care să nu doară,
Un zambet cald, sau un crâmpei de gând.

Dar n-a mai fost nimica, doar noroi,
Tacere și priviri acuzatoare,
Și doi străini ce au știut s-omoare
Tot ce a fost, odată, între noi.