Te iubesc_2

"Adormind aseară cu gândul la tine și deșteptându-mă dimineață tot cu el, aș putea să îți scriu toată ziua fără să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu știu de ce, orice lucru, chiar și acelea care nu au a face deloc cu tine, îmi aduc aminte de tine.
Ce ai tu de împărțit cu teii, cu florile și frunzele de tei?
Poate unde ești așa de dulce, ca mirosul frunzelor acestora."
( Mihai Eminescu)
 
In aceasta a doua parte a seriei voi spune "Te iubesc" filozofand putin. Cu voia voastra incerc sa ajung in spatele acestor cuvinte. Unii si nu putini se întreabă ce se află în spatele iubirii. Este doar dragoste pura sau mai sunt si alte lucruri pe acolo, alte "amanunte"? Hai sa disecam impreuna
 
Încrederea în celălalt - Cum vine asta? Pai o incredere oarba, o incredere inconstienta aproape ca atunci când poți închide ochii și te poti lasa pe spate sa cazi, știind că celălalt este acolo mereu si te va prinde. Te va prinde mereu, nu te va lasa sa cazi, sau in cel mai rau caz iti va amortiza caderea cu corpul sau.
 
Loialitatea - Adica nu exista niciodata altcineva. Cum? Pai cu o focusare pe partener, când ai ochi doar pentru cel de lângă tine, indiferent de câte tentații ar exista in jur, in ecosistemul tau imediat.
 
Comunicarea - Asta e importanta. Ordinea de aici este pur aleatorie, eu le-as pune pe toate pe acelasi loc, pe cel dintai loc. Comunicare este sau trebuie sa fie guvernata de libertatea asumata de a spune totul fără teamă, fără perdea, fără supărare. Este ca o eliberare si o bucurie imediata a sufletului -- ca e curat, ca nu are ascuns nimic prin dedesupturile lui. De ce am face asta? Pentru că vrem, in relatie, in cuplu sau in iubire, ca anumite lucruri să nu se strice dintr-o simplă neîntelegere. Totodata abordarea deschisa si imediata a oricarei stari de potential conflict este binevenita.
 
Și in ultimul rand, dar nu pe ultimul loc este nevoie si de puțin Compromis - In iubire poti face asta, ba cateodata este chiar indicat. Este bine când știi că lăsând puțin de la tine, îl poti face puțin mai fericit pe celălalt.
 
V-am bagat in ceata, asa-i? Multi dintre voi credeau probabil ca doar dragostea contează. Conteaza si este foarte importanta dar, uneori, nu este suficientă.

 

Asta a fost partea a doua-a a articolului de fata, asa cum l-am gandit eu. Va mai urma inca o parte. Ma gandesc ca putem merge si mai departe cu analiza din spatele unui "Te iubesc!" Ma voi opri insa dupa partea a 3-a deoarece ma gandesc ca, citind atata analiza vei ajunge sa nu mai spuneti deloc, niciodata, cele doua cuvinte. Si nu e bine, cateodata chiar e nevoie sa o faceti. Curat, cinstit, simtit!