Timp,vreme,vremuri

Nu știu cum să fiu altfel decât persoana puternică și independentă care sunt. Poate putin incapatanat in opinia unora (si inca n-au vazut tot), poate obtuz sau conservator in opinia altora dar tot independent. Un fel de singur acasa 1&2. Singur acasa cu sufletul meu, suflet cu care am gasit inalte forme de comunicare, cu care m-am impacat si ne simtim minunat unul in prezenta celuilalt. Am înfruntat luptele vieții mele atât de mult timp, incat mi s-a înrădăcinat spiritul că pot face orice, pot să trec peste toate. Sunt sigur ca si voi ati trecut prin astea. Si ati biruit. Eu m-am luptat cu incendiile care au încercat să mă consume de când mă știu, cu arsita si umezeala vietii. Au fost zile, destule in ultimile luni, în care lumea s-a prăbușit în jurul meu și in care m-am luptat doar pentru a-mi ține capul deasupra apei. Si asta doar pentru a respira, pentru a trai.

Oricât aș încerca să spun că sunt mereu bine, tot obosesc. Nu va mint, chiar sunt bine, insa binele suprem este destul de greu de deslusit de oricare din noi. Deci si de mine. Am obosit in ultimul an. Și chiar am nevoie de timpul si tipul de odihnă pe care somnul singur nu îl poate vindeca. Puteti intelege odihna neostoita de somn? Trupul meu obosește și astfel sufletul meu devine obosit si el. Și atunci am nevoie doar de puțină liniște și pace. Nu am trebuinta de prea multe, nu am nevoie de mai mult... Dă-mi orice cantitate de timp - cinci minute, zece, jumătate de oră... și mă voi bucura de fiecare moment trecător din acel timp furat, pentru a-mi reîncărca focul. Si pentru a-mi odihni sufletul. Cititorule, dacă vrei să știi secretul meu despre cum fac totul și cum cuceresc lumea fără să clipesc, asta e. Caut consolare în vremurile liniștite pe care le culeg si le gust în timpul zilelor, pentru a-mi odihni sufletul. Am ajuns sa prețuiesc acele momente de singurătate, pentru că asta mă face să merg mai departe. Imi da putere sa ma adun, sa raman cu capul deasupra apei, sa respir si sa trec mai departe. Asta și dragostea semenilor, pofta mea de viață și atitudinea de "daca eu te iubesc, tu n-ai sa mori niciodata". Vreau mereu să pot privi înapoi la viața mea, la tot ce am realizat, la oamenii pe care i-am iubit și la fericirea pe care am creat-o și să știu că i-am dat tot ce am avut. Tot ce am avut eu mai bun, mai sincer, mai curat. Sa fii serios, nu e putin lucru, sa fii insa serios cu viata ta, ei bine, asta e mare lucru. Si doar putini reusesc. In viata, pana acum, nu am lăsat nicio persoană neiubită, nicio provocare necucerită și niciun vis nerealizat. Am stiut intotdeauna ce imi doresc dar mai ales cat imi doresc. Si am dat importanta cuvenita lucrurilor. Si oamenilor, mai ales oamenilor. Dar apropo de oameni, poate vor uita pe parcurs ce am spus sau făcut de-a lungul vremii cu sau pentru ei, dar nu vor uita niciodată cum i-am făcut să se simtă cand am fost in preajma lor. Voi ce credeti? Am dreptate?

 

Cand redactam articolul asta cineva mi-a trimis un text. Il postez aici ca sa vedeti inca o data ca nimic nu e intamplator pe lumea asta. Eminescu spunea "Sunt ceea ce sunt! Si daca ceea ce sunt nu e de ajuns pentru cineva, atunci, acel cineva nu e de ajuns pentru mine!"