Timpul_15 minute
Timpul. Cat de greu pot trece 15 minute ? Ce inseamna 15 minute ? Pentru subiectii unui studiu pe care l-am citit nu demult, efectuat de psihologii americani prea mult. Sa stai 15 minute doar cu tine insuti. Numai cu tine. Fara niciun "prieten" care in viata de zi cu zi se tine din diverse motive de tine. Prieteni reali, umani sau... smartphone, tableta, laptop, tv, Fb, Instagram, chat, sau alcool, prafuri(sic), prieteni buni si saritori. Asa ca mai toti prietenii, adica exact acolo unde si cand ai nevoie de ei (!). Oare, cat de sadic si fara suflet poate fi cineva care sa te supuna la un asemenea chin, sa stai 15 minute numai cu tine insuti. E cumplit, plictiseala extrema veti zice. Cel mai mare rau care se poate produce un acel sfert de ora "academic", e sa te descoperi pe tine insuti. Asa cum esti, sa te descoperi si sa te accepti cu sinceritate. Fara masti din alea care cad, care iti aluneca de pe fatzau, masti cu care iti mandresti oglinda si iti impresionezi prietenii dulci. In aceste 15 minute pot aparea "monstrii" bine ascunsi, traume, tot felul de tipuri de frici, neincrederea, ura de sine, fata de ceilalti... Pot aparea iubiri stricate sau neimplinite, vini nerecunoscute, "Doamne Fereste, n-am fost eu" sau fugi neintelese, "nici nu mai stiu daca am fugit eu sau te-ai indepartat tu necautandu-ma". Si cum sa le faci fata daca ai devenit maestru in arta ascunderii lor sub stive de masti suprapuse? Maestru in arta deghizarii, arta aia care incearca sa te autoconvinga de "dreptatea" ta. Cum sa le poti privi, fie si numai 15 minute, daca permanent ai evitat sa faci asta, daca ti-ai gasit confortul in spatele paravanelor butaforice.
Dar timpul... trece. Si odata cu el trec si ocaziile de schimbare. De schimbare a TA! Vine o vreme cand nu mai poti sa te lupti cu tine. Cand obosesti, ostenesti si nu mai vrei. Cand nu mai te poti minti la infinit. Nu mai poti tine in tine dihoniile ascunse. Mastile nu te mai ajuta, oricat de multe si elaborate ar fi ele... Si nici "prietenii" oriunde ar fi ei, oricare ar fi ei.
Vine o vreme cand vei constata ca viața nu se măsoară în secunde, minute, ore, zile sau ani, ci se măsoară în bătăi de inimă... In 15 minute in jur de 1200-1500 pulsuri fiecare. Inima si ceasul. Ne putem gandi, metafiric ca fiecare dintre noi avem un ceas atașat lângă inimă și dacă i-am asculta sunetul am prețui mai mult viața. Am pretui infinit mai mult viata, sentimentele, dragostea și am conștientiza că "prea târziu" e doar la ultima bătaie a inimii noastre, sau ultimul ticait al ceasului.
O tempora! Pe lume sunt lucruri pe care pur și simplu nu le putem opri, iar unul dintre acestea este trecerea timpului. Trecerea timpului alaturi de rotatia planetara, valurile înainte și înapoi în mare, o ploaie bruscă sau curgerea unui râu. Toate astea se pot intoarce numai timpul nu. In acest context trebuie sa te bucuri in fiecare clipa ca existi iar indemnul meu este de a-ți zâmbi. Zambeste, roaga-te, iubeste, ca sa parafrazez titlul unei carti de succes! Poti incepe si cu o declaratie de dragoste. Cum ar suna? Pai in opinia mea poate fi cam asa: "Ma bucur pentru existenta Ta. Simt fericirea in toate celulele iar inima mea exulta de la caderea in tine. Iubindu-te asa de mult inima e atat de plina incat cu greu poate respira. Si daca ar putea sa imi vorbeasca inima mi-ar spune ca ii e tot mai greu aici, in pieptul meu, asa fara inima ta. Ma gandesc serios ca va trebui intr-una din zilele astea sa-i dau drumul, sa-si gaseasca drumul spre tine si ingenunchiata sa se prezinte: Eu sunt... Inima Lui!!!"