Trăim singurătățile pe rând-Sorin Poclitaru

Trăim singurătățile pe rând-Sorin Poclitaru

Cu lumea eu m-am împăcat demult:
Suntem pe drumul nostru, fiecare,
Eu n-o mai cert și ea nu mă mai doare,
Ea nu-mi vorbește, eu n-o mai ascult.

Ca două drumuri fără intersecții,
Noi mergem, fără griji și rătăciri,
Printre speranțe și dezamăgiri,
Urmându-ne opusele direcții.

Nu-i cer nimic, ea nu-mi mai dă nimica,
Eu nu-i ofer nimic la rândul meu
Și, uneori, în inima-mi de zeu,
Se gudură, ca o jivină, frica.

Nimic din ce e ea nu mă rânește
Și cu nimic din mine n-o rănesc,
Nu mă mai rup bucăți să o hrănesc -
Eu n-o iubesc și ea nu mă iubește.

Trăim singurătățile pe rând
Și nici măcar nu ne mai știm pe nume,
M-am împăcat de mult, cu tine, lume…
Am plâns trăind, dar voi muri râzând.