Un pic de alt Eminescu
28.09.2021 09:28
Cîtă tristețe răzbate din scrisoarea lui Eminescu către Harieta, sora sa, datînd din anii îmbolnăvirii poetului.
Și cît de reale sunt spusele poetului, atunci și acum... "Alte măști, aceeași piesă."
Trebuie sa observam cît de bine sintetizează Eminescu curgerea inexorabilă a timpului! "Toamnă vieții vine fără să știi cînd, nici de unde".
Deşi îsi doreşte să răspundă la frățeştile chemări ale Harietei, care voia cu tot dinadinsul ca poetul să se stabilească la Botoşani, unde ar fi putut să aiba grijă de el mai uşor, Eminescu crede că este greu să mai poată ieşi din starea de nesiguranță în care se află:
"Poate, la toamnă...Dar să nu mai vorbesc, nu de toamnă, ci nici de ziua de mîine...Lumea-i schimbătoare şi toate visurile noastre şi nădejdiile sunt făcute ca să se spulbere în vînt. Toamna anului e una pe an, apoi urmează primăvara. Toamna vieții vine fără să ştii cînd, nici de unde... Numai vezi că totul a trecut pentru a nu se mai întoarce. Şi-apoi se simte omul bătrîn, foarte bătrîn, şi ar vrea să moară...E mult de-atunci, Harietă, de cînd eram mici de tot şi ne spuneau moşnegii poveşti. Poveşti sunt toate în lumea asta..." G. Călinescu
Despre Hatieta, sora lui, aflam tot din scrisori...
În data de 27 aprilie Harieta o anunţă pe Cornelia Emilian de fuga lui Eminescu la Bucureşti împreună cu Veronica. Pe care, amărâtă peste măsură, nu o cruţă: "A plecat marţi şi eu, plângând peste puterile mele, mi-a fost rău nespus (...) şi adevărata cauză este că doamna M. care a venit şi până n-a pus mâna pe el, nu s-a lăsat." . Nefericita soră se întreabă, pe bună dreptate: "Oare de ce nu l-a luat bolnav, să-l caute? Acuma sănătos cred şi eu că are gust să fie Doamna Eminescu."
Strigătul de deznădejde al Harietei este urmată de o explicabilă aversiune faţă de Veronica: "Durerea mea este mare, dar ce să mă mir, n-am nici pacea sufletească. Tocmai când era Mihai sigur de scăpare şi poate şi cu pensie, tocmai atunci s-a depărtat de mine, ca eu să rămân iarăşi vai de mine, lipsită şi de sprijinul moral ce-l aveam în el. Şi pentru cine? Pentru o femeie care, crede-mă pe mine, de nu ştia ea că are să i se voteze pensia, nu venea la Botoşani să insiste de şl-aţ năucit până l-a luat."
"Mare nenorocire a fost femeia asta pe capul lui Mihai" comentează Harieta. Ea o consideră o "cochetă" pe Bălăuca şi se pare că nu era prea departe de adevăr. "Cât e de cochetă bibica lui, apoi venitul lui numai pe tualetele şi ghilelele de obraz n-ar să-i ajungă, dar încă să mă ia şi pe mine." Căci la plecare poetul îi făcuse Harietei promisiunea că o va chema la el, la Bucureşti.
"Ş-apoi ea este geloasă, scrie Harieta, că el ţine la mine."
Gelozia este, însă, reciprocă. De asemeni antipatia. Nu trebuie sa ne surprinda faptul că "Doamna Micle" îi apărea surorii poetului ca o fiinţă răutăcioasă. Se pare că Harieta avea ceva dreptate, fiindcă "Bălăuca îmi trimite să cetesc în fiecare zi scrisoarea lui, cum îi scrie numai ei şi de mine nici pomeneşte, ba, şi jurnalul ce l-a scos îi trimite ei. Bălăuca mi-l trimite numai cu scop ca să-mi zdrobească inima." "Dulcea" Veronică nu-i dădea lui Eminescu scrisorile trimise de sora lui.
Întoarsă de la Lacu-Sărat, Harieta vine la Bucureşti ca să-şi vadă fratele, însă, deşi "Mihai este bine, dar am trebuit să fac multe închinăciuni adoratei lui până mi-a permis să-l văd."
Strigătul de deznădejde al Harietei este urmată de o explicabilă aversiune faţă de Veronica: "Durerea mea este mare, dar ce să mă mir, n-am nici pacea sufletească. Tocmai când era Mihai sigur de scăpare şi poate şi cu pensie, tocmai atunci s-a depărtat de mine, ca eu să rămân iarăşi vai de mine, lipsită şi de sprijinul moral ce-l aveam în el. Şi pentru cine? Pentru o femeie care, crede-mă pe mine, de nu ştia ea că are să i se voteze pensia, nu venea la Botoşani să insiste de şl-aţ năucit până l-a luat."
"Mare nenorocire a fost femeia asta pe capul lui Mihai" comentează Harieta. Ea o consideră o "cochetă" pe Bălăuca şi se pare că nu era prea departe de adevăr. "Cât e de cochetă bibica lui, apoi venitul lui numai pe tualetele şi ghilelele de obraz n-ar să-i ajungă, dar încă să mă ia şi pe mine." Căci la plecare poetul îi făcuse Harietei promisiunea că o va chema la el, la Bucureşti.
"Ş-apoi ea este geloasă, scrie Harieta, că el ţine la mine."
Gelozia este, însă, reciprocă. De asemeni antipatia. Nu trebuie sa ne surprinda faptul că "Doamna Micle" îi apărea surorii poetului ca o fiinţă răutăcioasă. Se pare că Harieta avea ceva dreptate, fiindcă "Bălăuca îmi trimite să cetesc în fiecare zi scrisoarea lui, cum îi scrie numai ei şi de mine nici pomeneşte, ba, şi jurnalul ce l-a scos îi trimite ei. Bălăuca mi-l trimite numai cu scop ca să-mi zdrobească inima." "Dulcea" Veronică nu-i dădea lui Eminescu scrisorile trimise de sora lui.
Întoarsă de la Lacu-Sărat, Harieta vine la Bucureşti ca să-şi vadă fratele, însă, deşi "Mihai este bine, dar am trebuit să fac multe închinăciuni adoratei lui până mi-a permis să-l văd."
În martie 1889 Harieta află că poetul este "iarăşi plin de bube". Şi în iunie că este din nou internat la spitalul doctorului Şuţu. Iar în 22 iunie află de moartea fratelui iubit. Ultima legătură cu lumea era astfel ruptă. Se cheltuise într-un devotament fără margini degeaba.
Fata nefericită se stinge din viaţă in acelasi an, in toamna şi în ziua de Sfânta Paraschiva (14 oct. 1889) este înmormântată, cum scrie G. Călinescu, "Uitată de toţi, pusă într-un coşciug ordinar de brad, era dusă la cimitir, într-o birjă cu un cal al lui Cristea N. Suceveanu din Botoşani."
Se pusese astfel "capăt supărărilor" acestei fiinţe "lipsită de noroc" care avea dreptate să creadă că: "Binele nu este pentru noi".
Fata nefericită se stinge din viaţă in acelasi an, in toamna şi în ziua de Sfânta Paraschiva (14 oct. 1889) este înmormântată, cum scrie G. Călinescu, "Uitată de toţi, pusă într-un coşciug ordinar de brad, era dusă la cimitir, într-o birjă cu un cal al lui Cristea N. Suceveanu din Botoşani."
Se pusese astfel "capăt supărărilor" acestei fiinţe "lipsită de noroc" care avea dreptate să creadă că: "Binele nu este pentru noi".
Vedeti dragii mei cum dragostea e oarba, cum creditul acordat persoanei iubite este necuantificabil si cum acea persoana adorata infinit "i-a rasplatit" intr-o perioada a vietii increderea deplina in ea intr-un mod nemeritat (nu vorbim numai de amantalacul cu Caragiale aici), cauzand suferinte fara margini marelui nostru poet, dupa cum spun cronicile vremii.