Uneori_1

Uneori, te trezești și te întrebi cum naiba ai ajuns aici. Te invarti intr-un abis, ca un c()i intr-o caldare, esti luat de curent si trantit cu capul de toate cele. Simti ca te lovesc toate valurile lumii , pe tine, doar pe tine si te cuprinde furia. Îți pui întrebări si ajungi sa te regăsești depășit de regrete și vinovăție. Te simți gol, dezbracat, de(z)puiat, dezputernic, dezumanizat și acest ciclu poate continua săptămâni, luni, multe suflete si ani.

 

Acum sa ne-ntelegem...., toți facem greșeli și alegeri proaste din când în când. Unii mai multe, altii mai putine dar de fak-ut, tot facem. Uneori ne găsim în situații care pur și simplu ne distrug pe dinăuntru și ne dezbrăcă de tot ceea ce credeam ca suntem, cândva. Si atunci ramanem aproape goi, cu (toate) membrele-n vant, cum ziceam mai sus. Există momente cand propriile noastre acțiuni sau incapacitatea de a acționa, ne-au împiedicat fericirea sa mai existe și ne-au ucis visele. Da Gogule, le-au omorat. Pe vise, da, ce nu ai priceput? Prostiile, greselile sau indecizia din anumite etape ale vietii au sugrumat sperantele, fericirea zi seninul sufletului. Există și momente în care pare că alții sau factori externi au conspirat să ne oprească, să ne țină pe loc și să ne ia propriul simț al sinelui. Sau al binelui. Asa ne e mai usor. Mereu sa fie altii de vina. Duca-se pe pustii, eu nu am facut, nu am dres, nu ma simt vinovat sau vinovata. Mai ales... vinovata (sic!).