Uneori_2

Continui azi gandurile expuse in partea intai-a a acestui articol. Uneori_1 . De la inceput vreau sa spun ca prima parte a acestei postari a fost foarte bine primita de dumneavoastra, fapt pentru care va multumesc. Azi vin cuminte cu continuarea pe aceeasi linie. CR_dixit

Faceam vorbire la finele primei parti despre "Mersul mai departe sună bine pentru majoritatea oamenilor. Dar de multe ori în viață, nu am putut merge mai departe pentru că nu eram suficient de puternici emoțional sau spiritual pentru a face față consecințelor propriilor acțiuni. Nu eram maturi, si nu vorbesc aici de varsta. Si atunci, dintr-o neglijența neexplicabila deveneam insuficienti de puternici ca sa mai traim si asumarea responsabilitatii."

Circumstanțele in astfel de cazuri au devenit auto-împlinitoare, un fel de lasa-ma sa te las, pentru că tot ce puteam vedea în oglindă dimineața era cineva care aluneca, eșua in toate și făcea tot ce putea pentru a se asigura că rămâne ferecat într-o închisoare autoimpusa a regretului. Asa "se arata" in oglinda. Si lupta. Lupta pentru o gura de aer si o secunda de stat cu capul deasupra apei. Lupta pentru o respiratie vitala, doar necesara trecerii clipei prezente. Apoi...faca-se ce-o fi...

Este destul de probabil, cititorule, sa fi fost acolo si tu de câteva ori în viața. Tu, eu, noi toti. Nu am reușit întotdeauna să mergem înainte sau să adunam bucățile speranțelor și viselor spulberate atât de ușor sau atât de elegant, pe cât ne-am fi dorit. Si nici sa adunam cioburile de suflet de pe caldaram nu am reusit. Dar un lucru am învățat... Am invatat ca....
Trebuie să te ierți. Uneori trebuie să renunți la lucrurile pe care ți le doreai și la care sperai cândva, pentru binele tău. Un sacrificiu aproape obligatoriu, o renuntare datatoare de viata. De o noua viata. Realizarea faptului ca, să poți merge mai departe și să creezi ceva mai magic și mai frumos, tine doar de o renuntare, de un sacrificiu sau de o uitare. De ingroparea amintirilor care pana mai ieri erau cu sistem de prioritate zero pentru intreaga ta fiinta. Apoi am invatat ca...
Trebuie să-ți acorzi timp să te vindeci. Vindecarea asta nu e cu baneocin si rivanol amestecate pe un plasture si aplicate pe fasa. Vinovăția alegerilor din trecut, regretul și toată durerea pripasita prin celule pot fi spălate, odată ce ai făcut pace cu trecutul și mai ales cu tine însuți. Petele raman in continuare in constiinta ta, insa durerea si regretul nu mai sunt atat de coltoase, atat de acute si dureroase.
A merge mai departe pentru majoritatea oamenilor este o parte a confruntării cu trecutul. A curăța mizeria internă lăsată în urmă după dezamăgirea uraganului trecut, este un must be have.

Mergi mai departe, nu te sfii. Lasa frica deoparte. Lasa teama in urma. Și acționând asa, îndreptându-te spre ceva nou, ceva de mare însemnătate si scop, scapi de "uneori"! 1, 2 sau cat vreti voi. Uneori te poti simti si bine, asculta-ma te rog! Alteori insa, poti rade de viata zgomotos, cu toti dintii. Si asta nu e putin lucru! CR_