Unor doamne[To Some Ladies]-John Keats

Unor doamne[To Some Ladies]

Deşi pot explora a naturii splendoare,
Paşii voştri uşori nu îi pot urmări;
Nici nu pot asculta vorbele curgătoare,
Care-al Cynthiei chip negreşit l-or slăvi.

Totuşi chiar peste râpa unde râul se-afundă
Eu în minte cu voi rătăcesc, dragi comori;
Uite, apa e clară, şi-are patimă-n undă,
Stropii ei cad ca roua peste pajişti şi flori.

Dar de ce-n labirint vă plimbaţi visătoare
Şi al vostru extaz nu-l vădiţi tuturor?
Ascultaţi cântul jalnic de privighetoare,
Şi priviţi cum prin aer zboară duhuri uşor.

Iată-n zori, roua udă se aşază pe floare,
Vă privesc cum păşiţi pe un ţărm şi v-admir;
Şi-acum, da, vă zăresc, v-aplecaţi lângă mare,
Ca să luaţi pentru mine un micuţ suvenir.

Dacă vreun heruvim cu-aripi albe şi fine
Mi-ar aduce o gemă din raiul ceresc;
Şi-ar zâmbi, şi-al său glas ar putea să combine
Rime dulci de la Tighe, care inimi vrăjesc;

Nu ar pune-o trăire mai caldă pe chip
Decât nimfele voastre ce m-au fermecat,
Decât scoica rămasă pe o plajă-n nisip
Când un val de smarald către larg a plecat.

Căci plăcerea e dulce şi ciudată cumva,
(Fericit e acela care-o poate găsi),
Dintr-o oră să iei doar un pic, doar ceva,
Şi-acel lucru în minte tot mereu să îl ţii.