Valentine’s Day-Mercantilism sau sentiment?
Intr-un intim exercitiu de sinceritate, încerc sa îmi exprim și eu candid parerea despre (sa-i spunem) aceasta sarbatoare. Nebunaticul Cupidon s-a scremut un pic si a tras o... inimioara, provocand o vraja dulcica prin care textul de mai jos a cazut prada romantismului si s-a suit, precum Romeo pe balconul Julietei, acolo unde niciodata n-ar fi trebuit sa ajunga. Adica pe displayul dumneavoastra, in fata ochilor domniilor si (mai ales) ochisorilor domnitelor voastre. Acest text este un pamflet, asa ca va rog sa il tratati ca atare. Va pup dulce pe toti a iertaciune pentru ce va urma! În avans!
Nu va fi ceva ce ați aștepta probabil sa citiți în aceasta zi. Nu vor fi (rosii toate, desigur), inimioare, plusuri și nici macar bikinei "ca_cadou". Nimic din toate astea nu veti citi în continuare. Va fi o parere personala de CopilRau mai blânda ca de obicei deoarece e posibil sa fi o postare comuna atât pentru site cât și publica pentru facebook. Cu argumente și contra-argumente. Deci vom vorbi mai elevat.
Azi e Ziua Indragostitilor, mai mult cunoscută ca Valentine’s Day. Ei și? Așa ar trebui sa spună marea majoritate dintre voi. Ma raliez - Si eu zic la fel... Ei, Si?... Ziua indragostitilor trebuie să fie în fiecare zi, nu numai pe 14, chiar și februarie dacă vreți voi. Pana la urma..., cine are nevoie de o sarbatoare imprumutata pentru a-si aminti cat de frumos este sa fii indragostit… tot anul, tot timpul?
Ce stare inaltatoare-Îndrăgostit! Dar nu unul de-o noapte fierbinte, de o vacanta, de un week-end... sau provizoriu pentru o zi de 14. Trebuie sa iubești perpetuu. Si sa fii iubit la fel. Scriu aceste rânduri egal, neutru ca traire, fără mânie şi nu îmi e ruşine să spun că mă aflu în fericita postură de a fi la rândul meu un îndrăgostit… permanent. Iubesc iubirea de când ma știu, iubesc Femeia ca pe cea mai mare minune creata pentru noi bărbații de Divinitate, o respect, o iubesc (da, din nou spun, repetitia e indicata de aceasta data, tousjour et encore, bine hai, fie si... always) și sunt mereu fericit când sunt în preajma Ei (în sufletul ei când sunt...nu mai vorbesc...). Domnilor, ați oferit vreodată unei fete, o floare sau un fleac de cadou simbolic, ieftin poate, dar cu o mare insemnatate pentru ea, intr-o zi oarecare fără să aveti un motiv anume? Sunt convins ca DA! Credeti voi că dacă pe 14 februarie îi duceati o inimioară sau o ,,prostiuţă” roşie era mai ,,hepi” fata respectiva, decât atunci când ati făcut un gest spontan şi i-ati dat o floare pe care scria cu litere nevăzute ,,te iubesc!”? Sunt convins ca NU, de data asta. În cazul meu si al Doamnelor si domnisoarelor cu care am interactionat într-un fel sau altul de-a lungul vremii, într-un moment sau altul al vieții, fiecare mic semn dăruit cu drag oricând peste an a contat mult, mult mai mult decât dacă aș fi oferit un „suvenir” de 14 februarie. Și știți de ce? Pentru ca am avut norocul sa interactionez numai cu persoane educate, raționale, cu gândire deschisă, sincera și normala. Sau poate am știut sa aleg! Sau am avut norocul unor alegeri fericite, cine știe.
De la început vreau sa va spun ca nu am nimic cu aceasta sarbatoare importata, in sine, ca daca ne apucam sa socotim cate sarbatori am imprumutat noi de la altii, inca de pe vremea romanilor, rezulta ca degeaba ne-ar fi jena acum, ca-i prea tarziu si nu ar fi nici prima data. Oricum prima data nu se pune, asa se zicea pe vremuri "in cartier". Ceea ce nu-mi place e felul in care e “celebrata” de fiecare data, în fiecare an. Cu nici un prilej parca, nu se propun spre cumparare si daruire atat de multe flecustete inutile si kitsch. Și nici internetul nu e mai prejos, si el abunda de aceleași lucruri, aproape cu identitate de SPAM! Ma gândesc la avalansa chicioasa de plastic, inimioare, plapumioare, chilotei si sutiene, pernute, coarne de drac, prezervative, casatorii de o zi (vai, ce hidos), cupidoni (adica Marcu care trage-n c... si el cu arcul) si poleiala lucitoare, artificiala. Toate rosii. De un rosu atat de strident si abundent încât provoaca un pic de greață si ameteala. Nimic nu e mai scârbos decât muţunache de pluş şi inimioare pufoase. Cum naiba să-i dai unei femei mature, serioase, o jucărie, o pufosenie ceva sau o papusica rosie sau nu orice alta culoare şi ea să se bucure ca un copil? (vorbesc despre femei trecute de 30-35 de ani, nu sunt obtuz cu varsta adolescentina). Chestia asta vine dintr-o ipocrizie cruntă. Femeia aia vrea să se simtă inocentă. Chit că știe ca o poate lua în... beep de la doi negri în acelaşi timp (luați-o ca pe o licenta poetica), la sfârşit ea vrea să se simtă inocentă. Că inocenta e opusul femeii usoare, ca sa nu folosesc cuvantul ala impamantenit "c...a" (tot o metafora e și asta). Vă daţi seama cat de bolnavă este chestia asta? Doi oameni maturi acceptă pierderea inocenţei ca pe ceva normal, nu ca pe ceva ce trebuie evitat. Iau o lamaie ca sa pot continua. Măcar aia e galbena, mai trece și greață. Revigorat continui ...
Deja a început facebook-ul să se umple de poze cu floricele și inimioare unele mai rosii ca altele. De poezii siropoase şi cupluri care ţin să se facă de ruşine în public, alintându-se jenant. „Te iubi mult, ciucuraşul meu trotinetist cu muschi pufosi!", "Şi eu pe tine, porumbiţa mea cu nuri durdulii!" Cel mai cretin e când vezi genul ăsta de comportament la oameni care sunt de maximum doua-trei luni împreună. Nici nu se cunosc bine, dar se iubesc în ultimul hal. Leşină unul peste altul când se văd, așa de tare ce se iubesc. Da, da..... s-au mai văzut cazuri când după o luna, doua,... printre suspine de amor se ingana câte un «te iubesc» des, consolidat în 45-47 de zile de vedere sporaldica. Sau poate și mai puțin. Cum sa ajungi sa iubești într-o luna de zile pe cineva? Cum sa ajungi sa STII ca iubești sincer, într-un timp așa scurt? Sa fii sigur de iubire? O fi dragostea oarba, nu contest, dar nici chiar asa! Ce vreau sa zic cu asta? Pai ca... declaraţiile publice de dragoste te retardează. Și alea intime venite prea ușor, fac același lucru. Adica te tampesc în așa hal de ajungi sa crezi ca așa este. Din fericire, numai TU ajungi sa crezi asta. Simtiti cumva astazi dragostea si armonia plutind in aer mai mult în aceasta perioada decât într-o alta a anului? Eu nu, dar poate sunt nesimtitor. Altfel, simpla idee de a celebra amorul la scara planetara mi se pare in sine destul de dubioasa si ciudata chiar. O zi in care milioane de persoane din intreaga lume simt nevoia sa-si confirme apartenenta la un grup, cel al indragostitilor, nu poate fi, nimic altceva decat chintesenta kitch-ului absolut, al conformismului si a inertiei, a efectului de turma si de jalnica imitatie.
Asa cum exista alb si negru, exista si oameni care binecuvanteaza Ziua Indragostitilor, pentru simplu fapt ca le da ocazia sa isi exprime sentimentele in mod deschis. E dreptul lor, nu comentez, ii respect, bravo lor, felicitări, iubiri multe, lungi și dese. Exista însă și oameni care urasc aceasta inventie pentru simplul fapt ca sarbatorirea dragostei are un aer care frizeaza kitsch-ul cum am tot zis pana acum si globalizarea, chestii cu care din ce în ce mai multă lume nu mai este de acord. Și iar ni se face sila!
Iubiti-va mult, iubiti-va mereu! Dar „mai ales” faceti-o azi intr-o zi de februarie. Pe 14 fizic! Aşa că domnilor, lăsaţi cititul de aici pentru altadata şi bucuraţi-vă de luna lui Faurar, de ziua asta în care femeile (unele, doar unele, nu toate) conştientizează golul ăla mare din suflet şi vor să-l umple neapărat, negresit, cu ceva. Ultima fraza nu o citiți va rog, sarbatoarea asta chiar e misto dintr-un anumit punct de vedere. Zambiti, textul a fost un pamflet, adevarata emotie a iubirii trebuie sa o regasiti permanent in voi, la fel ca in versurile de mai jos:
Am sa te iubesc desavarsit
Ca pe o minune intamplata
Vietii daruita sau furata
Am sa te iubesc cum n-am iubit…
Am sa te ating cum n-am stiut
Voi citi cu degetele mele
Ca un orb mici litere pe piele
Si-am sa-nvat cu ochii sa sarut
Am sa-ti scriu cum inca n-am mai scris
Versuri albe ca un fel de roua
Si-ascultandu-ti inima cum ploua
Am sa te iubesc cum ti-am promis.